Misiunea principală a noului Parlament al Republicii Moldova este să continue și să consolideze integrarea europeană, consideră analistul politic Ion Tăbârță. Potrivit lui, acest proces ar necesita o strategie clară de negociere și o abordare etapizată, începând cu reformarea justiției.