700 de lei pentru vârstnici în ajunul sărbătorilor de iarnă
-
18 Noiembrie 2019 10:14
Peste 625 de mii de pensionari vor ridica în ajunul sărbătorilor de iarnă un ajutor în mărime de 700 de lei. Totodată, ajutorul pentru perioada rece a anului urmează să se majoreze de la 350 la 500 de lei, iar indexarea pensiilor, începând cu anul 2020, va fi realizată de două ori pe an. Măsurile sociale au fost prezentate luni, 18 noiembrie, de către președintele Igor Dodon, în cadrul unei conferințe de presă, alături de președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și premierul Ion Chicu, transmite IPN.
Șeful statului a declarat că întruniri într-un asemenea format urmează să aibă loc în fiecare zi de luni, când vor fi anunțate cele mai importante inițiative, care urmează să fie lansate.
„Am luat decizia să majorăm ajutorul pentru perioada rece a anului de la 350 la 500 de lei și am extins numărul familiilor care vor beneficia – de la 170 de mii la 300 de mii”, a notat Igor Dodon.
Președintele a mai spus, în următoarele săptămâni, va fi modificată lega pentru a garanta pensia pentru o perioadă de cinci ani în cazul decesului unuia dintre soți. De asemenea, urmează să fie majorate alocațiile lunare pentru veteranii de război, de la o sută la trei sute de lei. În total este vorba despre peste 20 de mii de beneficiari.
Autoritățile mai promit să majoreze indemnizațiile pentru tinerii specialiști, medici și farmaciști care vor activa în localități rurale, de la 45 de mii la 120 de mii de lei. Începând cu anul viitor, pentru mai mulți angajați din sectorul public va fi majorat salariu, în medie cu 10%, iar pentru profesori și educatori – cu circa 18%. Totodată, pentru 2020, se stabilește pentru toți angajații din sectorul bugetar – prima anuală în mărime de până la 50% din salariu curent.
Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a menționat că în legislativ vor fi susținute inițiativele sociale în interesul cetățenilor, indiferent de la cine acestea vin. Inițiativele urmează să fie avizate în Guvern și remise în Parlament. Acestea urmează să se regăsească în bugetul de stat. Potrivit ei, o prioritate este adoptarea legilor bugetului până la sfârșitul anului curent.
Premierul Ion Chicu a declarat că Guvernul are pregătite măsuri urgente pentru pregătirea țării către sezonul de iarnă. Joi urmează să fie convocată Comisiei pentru situații excepționale, la care va fi discutată, inclusiv siguranța circulației rutiere. Premierul a mai spus că la sfârșitul săptămânii trecute a început vizitele în teritoriu pentru a se documenta cu privire la reabilitarea și construcția drumurilor etc.