60 de polițiști de frontieră vor învăța cum să conducă ambarcațiuni și nave de mic tonaj

  • 02 Iulie 2021 12:47
60 de polițiști de frontieră vor învăța cum să conducă ambarcațiuni și nave de mic tonaj

Peste 60 de angajați ai subdiviziunilor Direcției Regionale Sud a Poliției de Frontieră s-au înscris la cursuri specializate pentru a obține certificate de conducător de ambarcațiuni sau nave de mic tonaj, comunică MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, ieri, primii 30 de polițiști de frontieră au susținut  examenul pentru a obține dreptul de a conduce ambarcațiuni, precizează sursa citată. Fiecare dintre candidați a trebuit să dea dovadă de cunoștințe teoretice și abilități practice, iar capacitățile lor au fost evaluate de către o echipă de instructori a Agenției Navale a Republicii Moldova.

Din startul probei practice, evaluatorii au informat despre normele de securitate și siguranță la manevrarea mijloacelor de transport plutitoare pe râuri și în bazinele acvatice.

Conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră precizează că aceste sesiuni de instruire au ca obiectiv îmbunătățirea capacităților și abilităților profesionale ale angajaților Poliției de Frontieră, fiind parte a  programului de formare profesională continuă a funcționarilor cu statut special ai MAI.

Certificatul de navigator obținut de polițiști este valabil trei ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
24,41
Nori împrăștiați
Umiditate:36 %
Vint:4,63 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
22
Thu
18
Fri
20
Arhivă Radio Chișinău