6 militari NATO au murit în urma prăbușirii unui elicopter în Afganistan
-
17 Decembrie 2013 17:53
Șase militari ai misiunii NATO în Afganistan au murit, astăzi, în sudul acestei țări, în urma prăbușirii elicopterului la bordul căruia se aflau, au anunțat forțele de coaliție, care invocă un accident, în timp ce rebelii talibani vorbesc de un atac asupra aparatului în cauză, transmite Agerpres. ”O anchetă a fost demarată pentru a se stabili cauza…
Șase militari ai misiunii NATO în Afganistan au murit, astăzi, în sudul acestei țări, în urma prăbușirii elicopterului la bordul căruia se aflau, au anunțat forțele de coaliție, care invocă un accident, în timp ce rebelii talibani vorbesc de un atac asupra aparatului în cauză, transmite Agerpres.
”O anchetă a fost demarată pentru a se stabili cauza prăbușirii. Din primele informații, nu au existat activități rebele în sector în momentul prăbușirii”, a precizat misiunea NATO în Afganistan, într-un scurt comunicat.
NATO nu a precizat cetățenia celor șase soldați care și-au pierdut viața în acest presupus accident, care intervine la o zi după vizita surpriză făcută de premierul David Cameron trupelor britanice desfășurate la Camp Bastion, în provincia Helmand, un fief al talibanilor din sudul țării.