400 de militari ruși au fost uciși pe frontul din Ucraina în ultimele 24 de ore, potrivit autorităților de la Kiev
-
28 Aprilie 2022 13:26
Statul Major General al Forțelor Armate din Ucraina a transmis, joi, un nou bilanț privind pierderile suferite de armata rusă în războiul declanșat pe 24 februarie.
Aproximativ 22.800 de militari ruși au fost uciși până acum pe frontul ucrainean. În ultimele 24 de ore, armata Ucrainei a lichidat 400 de invadatori. De asemenea, de la începutul invaziei, trupele ucrainene au doborât 187 de avioane și 155 de elicoptere rusești.
Au mai fost distruse 970 de tancuri ale Rusiei, 2.389 de vehicule blindate, 431 de sisteme de artilerie, 151 de lansatoare multiple de rachete, 72 de sisteme de apărare aeriană, 1.688 de vehicule, 8 nave, 76 de cisterne transportatoare de combustibil, 215 drone, tehnică specială (31 de unități) și 4 sisteme de rachete operaționale -tactice.
Sursa: RBC/Rador