38 de procese-verbale pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19. Suma amenzilor - 800 de mii de lei (bizlaw.md)
-
18 Martie 2020 13:06
Cinci persoane fizice și 33 de agenți economici s-au ales cu procese-verbale și au fost amendați pentru că nu au respectat măsurile de prevenire a COVID-19. Suma amenzilor aplicate este în jur de 800 de mii de lei, scrie bizlaw.md
Din 16 martie au intrat în vigoare implementarea prevederilor hotărârilor Comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică.
Astfel, conform ordinului MAI, cu privire la punerea în aplicare a Hotărârilor Comisiei, Inspectoratul General al Poliției va verifica în comun cu autoritățile publice locale a respectării obligativității sistării activităților organizate până la data de 1 aprilie, pe întreg teritoriul țării de către administratorii unităților comerciale cu amănuntul, piețelor comerciale, localurilor de agrement, recreere, sălilor de sport, și fitness, centrelor sportive, bazinelor de înot, teatrelor, cinematografelor, sălilor de concert, muzeelor și a altor unități pentru antrenament și recreere, unităților de alimentație publică, în localurile și în spațiile amenajate/autorizate ale acestora (cu excepția unităților de comercializare a produselor alimentare, a produselor farmaceutice, produselor petroliere și activităților de preparare și distribuire a produselor în regim catering).
De asemenea, se va monitoriza executarea obligației entităților prestatoare de servicii publice și private să organizeze și să asigure un regim fluidizant de acces al persoanelor în locurile de prestare a serviciilor și neadmiterea încălcării distanței sociale.
Totodată, va fi monitorizat modul de respectare privind interzicerea organizării și desfășurării manifestărilor/măsurilor/întrunirilor în masă cu participarea unui număr mai mare de 50 de persoane, inclusiv menținerea dialogului cu comunitățile religioase.
La fel, va fi monitorizată executarea prevederilor hotărârilor Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică privind evoluția situației epidemiologice a infecției COVID-19, ce ține de regulile de comportament aplicabile în privința transportatorilor care prestează servicii de transport rutier (în special verificarea numărului de pasageri transportați dacă corespunde cerințelor stabilite), combaterea transportului ilicit de pasageri.
Mai multe pe bizlaw.md