Reactorul a explodat pe data de 26 aprilie 1986, la ora 1:23. Acoperișul reactorului, greu de o mie de tone, a fost aruncat în aer, iar învelișul de grafit a luat foc și 190 de tone de substanțe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă, iar apoi au fost purtate de curenții de aer pe distanțe imense.

Puțini au fost cei care au știut ce s-a întâmplat atunci. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populație.

Abia la 36 de ore de la dezastru au început evacuările în Pripiat, o localitate cu 50.000 de locuitori, situată la un kilometru și jumătate de centrală.

În mai puțin de două zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, a cuprins tot nordul Europei.

„Zona morții” de la Cernobîl - un teritoriu otrăvit de radiații - se întinde pe 2.600 de km pătrați. Este cunoscut oficial drept „zona de excludere”. Este perimetrul care a fost evacuat de armata sovietică după ziua de 26 aprilie 1986.

56 de oameni au murit imediat sau în lunile ce au urmat. Dar pentru alte sute de mii, destinul s-a schimbat într-o clipă.

Peste 300.000 de oameni au fost evacuați din zonele contaminate.

6,6 milioane de oameni au fost expuși radiațiilor.

6.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost raportate până în 2005, în special în rândul copiilor și adolescenților.

Totuși, cel mai amplu studiu despre Cernobîl, publicat de Academia de Științe din New York în 2013 și redactat de trei prestigioși oameni de știință, a arătat că 985.000 de oameni au murit, marea majoritate de cancer.

Iar efectele contaminării se simt și acum, după 35 de ani.

Ucraina vrea să înscrie Cernobîl în patrimoniul mondial UNESCO

Ucraina dorește să includă zona de excludere Cernobîl, în care se află orașul Pripiat din nord-vestul țării, cu imobilele și spațiile sale de joacă abandonate, în patrimoniul mondial UNESCO.

Pentru a le proteja de efectele trecerii timpului și pentru a favoriza fluxurile de turiști, autoritățile de la Kiev doresc ca aceste vestigii, devenite martori ai celei mai grave catastrofe nucleare din istorie, să fie înscrise de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) pe lista patrimoniului mondial.

„Zona Cernobîl este deja o atracție celebră în lumea întreagă”, a declarat Maksim Polivko, un ghid turistic în vârstă de 38 de ani, cu ocazia unei vizite la fața locului alături de o echipă de jurnaliști de la AFP, transmite Agerpres.

„Din păcate, acest loc nu are un statut oficial”, a continuat el, care speră că această inițiativă ar fi de ajutor „pentru dezvoltarea de infrastructuri turistice”.

Ideea înscrierii zonei de excludere Cernobîl în patrimoniul UNESCO a fost propusă de noul ministru ucrainean al Culturii, Oleksandr Tkacenko, numit în această funcție în urmă cu șase luni, după o îndelungată carieră în industria de televiziune.

„Este unul dintre teritoriile cele mai emblematice ale Ucrainei” și trebuie să fie „conservat pentru omenire”, a subliniat oficialul ucrainean.

În cazul în care inițiativa va avea succes, Cernobîl se va alătura unei liste prestigioase de situri protejate, precum mausoleul Taj Mahal din India, sanctuarul neolitic Stonehenge din Marea Britanie și abația Mont-Saint-Michel din Franța.

Ocupând o suprafață echivalentă cu cea a Luxemburgului, zona de excludere din jurul Cernobîl înconjoară pe o rază de 30 de kilometri centrala nucleară ce a fost avariată atunci când cel de-al patrulea reactor al său a explodat în data de 26 aprilie 1986.

După ce a încercat într-o primă fază să ascundă producerea accidentului, conducerea fostei U.R.S.S., din care Ucraina făcea parte pe atunci, a recunoscut în cele din urmă amploarea și gravitatea catastrofei și a evacuat sute de mii de persoane.

Zeci de mii de „lichidatori” au fost de asemenea mobilizați, cu mijloace de protecție rudimentare, pentru a construi un sarcofag în jurul reactorului avariat și pentru a încerca să curețe teritoriile contaminate.

În prezent, recucerirea acelor terenuri de către natură este tot mai vizibilă: drumurile se îngustează, fiind acoperite de buruieni, iar casele încep să dispară sub zone împădurite, unde animalele sălbatice devin tot mai numeroase.

Sursa: DIGI24