300 de milioane de oameni, amenințați de creșterea nivelului oceanelor până în 2050 (studiu)
-
30 Octombrie 2019 17:11
Până în 2050, zonele de coastă în care trăiesc 300 de milioane de oameni ar putea fi amenințate de o creștere a nivelului oceanelor cauzată de modificările climatice, potrivit autorilor unui studiu publicat marți, informează AFP, preluat de Agerpres.
Cea mai expusă regiune este Asia, se afirmă în acest studiu publicat în Nature Communicatiuons. Peste două treimi din populațiile vizate se află în China, Bangladesh, India, Vietnam, Indonezia și Thailanda.
Utilizând un program de inteligență artificială, cercetătorii au corectat datele existente despre altitudinea uscatului în zonele costiere, care ar fi putut fi eronate și ar fi condus la o amplă subestimare a suprafeței de zone afectate în timpul mareelor și furtunilor puternice.
"Proiecțiile legate de creșterea nivelului oceanelor nu s-au schimbat", a explicat Ben Strauss, coautor al studiului și președinte-director al Climate Central, un institut de cercetări climatologice din Statele Unite. "Dar, atunci când am folosit noile noastre date despre relief, am descoperit că mult mai mulți oameni trăiesc în regiuni vulnerabile decât estimasem noi până acum", a adăugat același expert.
Datele gratuite furnizate de NASA, prin programul său SRTM ce a permis cartografierea a 95% din suprafața Terrei, pot să conțină însă și o anumită marjă de eroare.
În urmă cu cinci ani, Ben Strauss și Scott Kulp au descoperit, comparând aceste elemente cu date mai exacte, că sistemul SRTM supraestima în mod sistematic altitudinea țărmurilor, confundând acoperișuri și arbori cu nivelul solului.
"Pentru majoritatea zonelor de coastă de pe întregul Glob, nu cunoaștem altitudinea reală a solului aflat sub tălpile noastre", a explicat Ben Strauss.
O combinație de amenințări
Populația mondială, estimată la 7,7 miliarde de oameni în prezent, ar putea să crească cu 2 miliarde de locuitori până în 2050 și cu încă 1 miliard de locuitori până la sfârșitul secolului, dintre care o mare parte locuiesc în megalopolisuri aflate pe țărmurile mărilor și oceanelor.
În prezent, aproximativ 100 de milioane de persoane locuiesc în zone aflate sub nivelul mării, potrivit aceluiași studiu. Unele dintre acele zone sunt protejate de diguri, dar cele mai multe nu beneficiază de nicio protecție.
Mai multe amenințări planează asupra populațiilor umane din zonele de litoral: una dintre acestea este creșterea nivelului oceanelor cauzată de dilatarea apei sub efectul încălzirii climei și topirii ghețurilor din Groenlanda și din Antarctica.
Din 2006, oceanele cresc cu aproximativ 4 milimetri pe an, un ritm care ar putea crește de 100 de ori dacă emisiile de gaze cu efect de seră rămân neschimbate, a avertizat luna trecută GIEC (Grupul Interguvernamental de Experți în evoluția Climei) într-un raport despre situația oceanelor de pe Terra.
Dacă încălzirea climei va fi limitată sub pragul de 2 grade Celsius, conform Acordului de la Paris, creșterea oceanelor ar trebui să atingă aproximativ 50 de centimetri până în 2100. Dacă emisiile de gaze cu efect de seră își continuă ritmul actual, creșterea nivelului mărilor și oceanelor va fi de aproape două ori mai mare.
O altă amenințare este reprezentată de taifunuri, cicloane și uragane violente, care vor deveni tot mai frecvente.
"Nici nu este nevoie să se producă o creștere importantă a nivelului mării pentru a cauza probleme catastrofale", a comentat Bruce Glavovic, profesor la Universitatea Massey din Noua Zeelandă, care nu a participat însă la realizarea acestui studiu.
Noul sistem pus la punct de cercetători, denumit CoastalDEM, prezentat în mai multe reviste științifice, reprezintă "un progres considerabil pentru a înțelege riscurile cu care se confruntă sute de milioane de persoane, riscuri inerente creșterii nivelului oceanelor din cauza modificărilor climatice, până la sfârșitul secolului", a declarat climatologul belgian Jean-Pascal van Ypersele, fost vicepreședinte al GIEC.