30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu Japonia

  • 17 Martie 2022 08:11
30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu Japonia

Republica Moldova marchează 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu Japonia. Cu acest prilej, vicepremierul Nicu Popescu, ministrul afacerilor externe și integrării europene, a avut o convorbire telefonică cu ministrul nipon al afacerilor externe, Hayashi Yoshimasa. Diplomații au confirmat interesul pentru aprofundarea dialogului politic, comercial-economic, educațional și cultural, fiind subliniat caracterul privilegiat al cooperării moldo-nipone din ultimele trei decenii, transmite IPN.

În cadrul discuțiilor, părțile au trecut în revistă stadiul relațiilor bilaterale și au efectuat un schimb de opinii pe marginea situației de securitate în regiune. Nicu Popescu și-a exprimat aprecierea pentru anunțul privind acordarea de asistență Republicii Moldova pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina în sumă de circa 3,5 milioane de dolari și detașarea în timpul apropiat în Republica Moldova a misiunii Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională pentru a înțelege necesitățile umanitare ale refugiaților.

Totodată, ministrul l-a informat PE omologul său despre impactul războiului asupra Republicii Moldova, inclusiv asupra domeniilor economic, al exporturilor, precum și cel energetic.

„Am făcut un schimb de opinii cu privire la importanța colaborării internaționale pentru depășirea acestei crize umanitare de proporții, menționând sprijinul ferm al țărilor noastre pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a menționat șeful diplomației de la Chișinău, citat într-un comunicat de presă al MAEIE.

Nicu Popescu a exprimat gratitudine Guvernului nipon pentru asistența oferită de-a lungul anilor în diverse domenii, cea mai recentă fiind destinată combaterii pandemiei de COVID-19, procurării echipamentelor moderne pentru stingerea incendiilor. De asemenea, este vorba și despre crearea Centrului național de digitizare în cadrul Bibliotecii Naționale.

Republica Moldova și Japonia au stabilit relații diplomatice în 16 martie 1992.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău