230 mii de familii din R. Moldova vor primi ajutor financiar cu ocazia sărbătorilor pascale, în valoare totală de 470 de milioane de lei. Când vor putea fi ridicați banii
-
23 Aprilie 11:12
230 mii de familii din Republica Moldova vor primi ajutor financiar cu ocazia sărbătorilor pascale, în cadrul unui program guvernamental în valoare de 470 milioane de lei. Programul este finanțat din bugetul de stat și din sprijinul oferit de Uniunea Europeană, parte a pachetului de asistență de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut astăzi de președintele Parlamentului Igor Grosu și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, transmite Radio Chișinău.
Familiile care au copii până la vârsta de 5 ani vor primi câte 1.500 de lei pentru fiecare copil, inclusiv cele din diaspora. De asemenea, familiile care au în îngrijire un copil sau un adult cu dizabilități vor primi un ajutor de 5.000 de lei. Plățile vor fi efectuate automat începând cu data de 2 mai, fără necesitatea depunerii vreunei cereri, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
„Un program de suport și sprijin care va ajunge la 230.000 de familii de la noi din țară. Vom oferi tuturor familiilor din Republica Moldova care au copii până la vârsta de 5 ani, o plată unică de 1.500 de lei. Toate familiile din Republica Moldova care au la întreținere, au copii cu dizabilități, indiferent de tipul de dizabilitate, vor beneficia de un suport unic de 5.000 de lei. Nimeni, absolut nimeni, nici o familie, nici un părinte, nici un îngrijitor, nu trebuie să vină să se adreseze, să depună solicitări, să colecteze documente. Deci toate plățile vor fi oferite proactiv din oficiu”, a subliniat Alexei Buzu.
Beneficiarii vor primi banii pe cardul social, pe un card bancar activ sau la oficiile poștale. Pentru familiile din diaspora, plățile vor putea fi ridicate până la sfârșitul anului, inclusiv prin procură.
Șeful Legislativului, Igor Grosu a subliniat că Programul face parte din pachetul „Bugetul PLUS” și reprezintă cel mai mare pachet financiar alocat vreodată de Guvern pentru investiții și creștere economică.
„Vorbim despre 8 miliarde lei, bani care vrem să ajungă la fiecare om, fie că vorbim de investiții pentru dezvoltarea satelor și orașelor, fie de ajutor direct către cetățenii noștri. Jumătate din acești bani ne reprezintă pachetul energetic, prin care atenție, Uniunea Europeană ne-a sprijinit și am putut trece mai ușor de sezonul rece din iarna trecută. Atunci țin să vă amintesc că am promis că acest pachet va acoperi ajutorul la contor, când vorbim de electricitate, până la finalul anului 2025 și că vom veni și cu un mic ajutor de sărbătorile de Paște”, a menționat Igor Grosu.
În total, aproximativ 200 mii de copii cu vârsta până la 5 ani, peste 11.400 de copii cu dizabilități și circa 21 mii de adulți cu dizabilități severe vor beneficia de acest sprijin financiar.

