21 martie - Ziua internațională pentru eliminarea discriminării rasiale (ONU)
-
21 Martie 2021 13:20
Ziua internațională pentru eliminarea discriminării rasiale este marcată anual la 21 martie. Proclamând Ziua internațională pentru eliminarea discriminării rasiale în anul 1966, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a cerut comunității internaționale să-și intensifice eforturile pentru a elimina toate formele de discriminare rasială (Rezoluția 2142).
Totodată, în 1979, Adunarea Generală a ONU a decis organizarea anuală în toate statele a unei săptămâni de solidaritate cu popoarele care luptă împotriva rasismului și discriminării rasiale, începând cu ziua de 21 martie.
Tema din 2021 a Zilei internaționale pentru eliminarea discriminării rasiale este "Youth standing up against racism". În același timp, campania #FightRacism a ONU își propune să încurajeze o cultură globală a toleranței, egalității și împotriva discriminării și cheamă oamenii să se ridice împotriva prejudecăților rasiale și a atitudinilor intolerante.
Potrivit ONU (https://www.un.org), tinerii și-au arătat în mod masiv sprijinul în cadrul marșurilor Black Lives Matter, în 2020. Pe stradă, mulți tineri - în majoritate adolescenți - s-au reunit pentru a protesta împotriva nedreptății rasiale. S-au mobilizat pe rețelele de socializare, chemându-și colegii să vorbească și să susțină drepturi egale pentru toți.
Activismul lor a fost cu atât mai remarcabil în contextul pandemiei COVID-19, care a impus restricții asupra adunărilor publice din multe țări. Pe măsură ce virusul a început să se răspândească la începutul anului 2020, s-a declanșat o pandemie paralelă - de ură, violență și frică împotriva anumitor etnii și naționalități, evidențiindu-se că inechitățile puternice, uneori înrădăcinate în rasism, au supus minoritățile la un risc semnificativ mai mare de infecție și deces, consideră ONU.
De asemenea, COVID-19 a afectat puternic tinerii, inclusiv cei din medii minoritare. Mulți se confruntă în prezent cu o creștere a discriminării rasiale, pe lângă întreruperile în educație; perspective de angajare diminuate și capacitate limitată de a participa la viața publică, care le împiedică abilitarea individuală și socială.
Ziua internațională pentru eliminarea discriminării rasiale este marcată la data în care poliția din Sharpeville, Africa de Sud, a deschis focul și a ucis 69 de persoane la o demonstrație pașnică împotriva "adoptării legilor" apartheidului, în 21 martie 1960.
De atunci, sistemul de apartheid din Africa de Sud a fost înlăturat, legile și practicile rasiste au fost eliminate în multe țări și a fost construit un cadru internațional pentru combaterea rasismului, ghidat de Convenția Internațională privind Eliminarea Discriminării Rasiale.
Convenția se apropie de ratificarea universală, totuși, multe persoane, comunități și societăți suferă de nedreptatea și stigmatizarea pe care le aduce rasismul, informează ONU.
Adunarea Generală a Națiunilor Unite reiterează că toate ființele umane sunt libere și egale în demnitate și drepturi și au potențialul de a contribui constructiv la dezvoltarea și bunăstarea societăților lor. Totodată, într-o rezoluție privind eliminarea rasismului se subliniază că orice doctrină de superioritate rasială este falsă din punct de vedere științific, condamnabilă din punct de vedere moral, nedreaptă din punct de vedere social și periculoasă și trebuie respinsă, împreună cu teoriile care încearcă să determine existența unor rase umane deosebite.
Încă de la fondarea sa, Organizația Națiunilor Unite este îngrijorată de această problemă, iar interdicția discriminării rasiale este consacrată în toate instrumentele de bază ale drepturilor omului. Aceasta stabilește obligații statelor în ceea ce privește eradicarea discriminării în sferele publice și private. Principiul egalității impune, de asemenea, statelor să adopte măsuri speciale pentru a elimina condițiile care provoacă sau ajută la perpetuarea discriminării rasiale.
În 2001, Conferința mondială împotriva rasismului, desfășurată la Durban, în Africa de Sud, a elaborat cel mai autoritar și cuprinzător program pentru combaterea rasismului, a discriminării rasiale, a xenofobiei și a intoleranței asociate, potrivit ONU. În aprilie 2009, Conferința de examinare de la Durban a evaluat progresele înregistrate la nivel global în depășirea rasismului și a concluzionat că au rămas multe de realizat. Dar cu prilejul acestui eveniment s-a obținut o reînnoire a angajamentului internațional față de agenda antirasism.
Pentru a marca cea de-a zecea aniversare a adoptării Declarației și a Programului de acțiune de la Durban, Adunarea Generală a ONU a organizat la New York, în septembrie 2011, o întâlnire la nivel înalt, la care liderii mondiali au adoptat o declarație politică care proclama hotărârea fermă de a face lupta împotriva rasismului, a discriminării rasiale, a xenofobiei și a intoleranței asociate o prioritate majoră pentru țările lor.
La 23 decembrie 2013, Adunarea Generală a ONU a proclamat Deceniul internațional pentru oamenii de origine africană începând cu 1 ianuarie 2015, care se va încheia la 31 decembrie 2024.
În 2020, Ziua internațională pentru eliminarea discriminării rasiale s-a axat pe evaluarea întreprinsă de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva în cadrul celei de-a 43-a sesiuni, la jumătatea perioadei proclamată drept Deceniul internațional pentru oamenii de origine africană. (sursa: https://www.un.org)
Sursa: AGERPRES