FOTO | S-a predat ștafeta. Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, prezentat echipei

  • 03 Noiembrie 12:30
FOTO | S-a predat ștafeta. Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, prezentat echipei Sursa foto: Facebook/MDED

Premierul Alexandru Munteanu l-a prezentat echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării pe viceprim-ministrul și ministrul, Eugen Osmochescu.

„Accentul va fi pus pe creșterea economică, pe atragerea investițiilor, pe transformarea economiei de consum într-o economie de investiții. Eu cred că, printr-un efort comun, ne va reuși”, a menționat prim-ministrul, urându-i succes în activitate, noului ministru.

Mandatul a fost predat de ex-ministra Doina Nistor, care l-a felicitat pe succesorul său și a mulțumit echipei ministerului.

„Le mulțumesc colegilor pentru tot ce am reușit împreună într-o perioadă scurtă și dificilă. Am pus bazele unor proiecte importante și mă bucur că Eugen va continua această muncă, pentru că împărtășim aceleași valori și viziuni”, a transmis Doina Nistor. 

La rândul său, noul ministru, Eugen Osmochescu a subliniat angajamentul său față de continuitatea reformelor și consolidarea direcțiilor strategice ale ministerului:

„Este o onoare și o mare responsabilitate să preiau conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Voi continua eforturile începute pentru a moderniza economia, a stimula investițiile și a accelera digitalizarea proceselor economice și administrative. Îmi doresc ca printr-un dialog deschis cu mediul de afaceri și partenerii internaționali să construim împreună o economie competitivă, sustenabilă și orientată spre viitor”, a afirmat Eugen Osmochescu. 

Eugen Osmochescu deține o experiență de peste 25 de ani în elaborarea și implementarea politicilor publice și a strategiilor de dezvoltare economică. Este un specialist recunoscut la nivel internațional în domeniile dezvoltării durabile, atragerii investițiilor și reformei de reglementare. Activitatea sa s-a concentrat pe consolidarea competitivității economice, promovarea guvernanței corporative, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii și integrarea principiilor economiei verzi și digitale în procesele de modernizare instituțională.

Este recunoscut pentru viziunea sa strategică, abordarea bazată pe rezultate și capacitatea de a construi parteneriate solide între sectorul public, mediul privat și organizațiile internaționale, în vederea promovării unei economii competitive, sustenabile și incluzive.

Amintim că, pe 31 octombrie, Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit în funcție cu votul majorității deputaților din Parlament, iar pe 1 noiembrie, membrii Cabinetului de miniștri au depus jurământul de credință în fața președintei Maia Sandu. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
18,29
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:7,72 m/s
Tue
11
Wed
9
Thu
11
Fri
10
Sat
11
Arhivă Radio Chișinău