165 de ani de la Unirea Principatelor - eveniment crucial pentru formarea statului unitar român și importanța sa pentru destinul Basarabiei
-
23 Ianuarie 2024 11:07
![165 de ani de la Unirea Principatelor - eveniment crucial pentru formarea statului unitar român și importanța sa pentru destinul Basarabiei
165 de ani de la Unirea Principatelor - eveniment crucial pentru formarea statului unitar român și importanța sa pentru destinul Basarabiei](https://media.radiochisinau.md/image/202401/640x360/230655-191694.jpg)
În contextul aniversării celor 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, marcată la 24 ianuarie 2024, la Chișinău a fost organizată o conferință publică, intitulată ”165 de ani de la Unirea Principatelor - eveniment crucial pentru formarea statului unitar român și importanța sa pentru destinul Basarabiei”.
În cadrul evenimentului, mai mulți reputați cercetători din Republica Moldova au vorbit despre importanța acestui eveniment istoric și efectele lui asupra traseului istoric al națiunii române. La eveniment au participat istoricul Gheorghe Cojocaru, profesor universitar, director al Institutului de Istorie al Universității de Stat din Moldova, Emil Dragnev, doctor în istorie, profesor universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie, USM, Sclifos Eugen-Tudor, dr., cercetător șef secție Istorie Modernă, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova.
Conferința a fost organizată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, parteneri media TVR Moldova și Radio Chișinău.
Evenimentul s-a desfășurat în Sala Memorială a Sfatului Țării – ”Sala Unirii” a Academiei de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău.