15 companii au semnat cererea privind crearea primului Parc IT în R.Moldova

  • 26 Octombrie 2017 16:34
15 companii au semnat cererea privind crearea primului Parc IT în R.Moldova

Cincisprezece companii IT din Republica Moldova au semnat o cerere adresată Ministerului Economiei și Infrastructurii privind înființarea primului Parc IT „Moldova IT Park”. Ministerul are la dispoziție 30 de zile pentru examinarea pachetului de documente și luarea deciziei privind lansarea procedurii de creare a parcului IT, transmite IPN.

În cadrul ceremoniei de semnare a cererilor, Ana Chirița, director executiv al Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC, a menționat că scopul proiectului este de a crea premise pentru dezvoltarea industriei tehnologiei informației, crearea locurilor de muncă noi, precum și atragerea investițiilor locale și străine.

Proiectul „Moldova IT Park” are drept obiective furnizarea de mecanisme de consultanță și sprijin pentru noile firme IT, creșterea volumului investițiilor în activitățile companiilor IT rezidenți ai parcului, a numărului de produse IT inovative create de rezidenții parcului, stabilirea de parteneriate internaționale pentru transferul de cunoștințe și tehnologie în domeniul IT, inclusiv prin implicarea unor profesioniști IT străini.

Cererea depusă la Ministerul Economiei și Infrastructurii a fost semnată de Alfasoft SRL, ICS ES Technosoft SRL, Esempla Systems SRL, IM FBS-Group SRL, IM Inther Software Development SRL, Invensis Soft SRL, Meta-Sistem SRL, Nocsoft SRL, ICS Qsystems SRL, Ritlabs SRL, Simpals Dev SRL, Simpals Studio SRL, Starlab SRL, ICS Switchover SRL, Webtech SRL.

Elementul cheie al Legii cu privire la parcurile pentru tehnologia informației îl constituie implementarea modelului inovativ de impozitare prin aplicarea unui impozit unic în mărime de 7% pentru rezidenții parcurilor IT, cu mecanisme simple și clare de administrare.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
4,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău