130 de pasageri au fost aduși la sol în siguranță, după ce un avion al companiei Air Canada a aterizat de urgență
-
04 Februarie 2020 09:35
Un avion al companiei Air Canada a aterizat de urgență pe aeroportul din Madrid, aseară, după ce a anunțat că are probleme tehnice, scrie RRA.
Timp de aproximativ cinci ore aparatul a zburat în jurul aeroportului, pentru a consuma cât mai mult din combustibilul de la bord.
Potrivit corespondentei RRA, Annamaria Damian, cei 130 de pasageri au fost aduși la sol în siguranță.
Aterizarea aeronavei, care trebuia să ajungă la Toronto, a fost un succes datorită coordonării perfecte dintre echipaj și specialiștii de la sol.
Sindicatul Piloților a explicat că bucăți dintr-o roată, care a explodat la decolare, s-au desprins și au intrat la unul din motoarele avionului.
Sursa:RRA