12 miliarde de lei vor fi investiți în reabilitarea drumurilor în anul 2023

  • 24 Ianuarie 2023 11:08
12 miliarde de lei vor fi investiți în reabilitarea drumurilor în anul 2023

. În anul 2023, vor fi inițiate proiecte pentru reabilitarea drumurilor în valoare de peste 12 miliarde de lei. Obiectivul a fost anunțat de viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și a fost inclus în proiectul Planului Național de Dezvoltare pentru anii 2023-2025 și Planului de activitate a Guvernului pentru anul 2023. Documentele au fost supuse luni consultărilor publice, transmite MOLDPRES.

„Anul trecut am construit peste 300 km de drumuri europene, am conectat sute de familii la rețeaua de apă și canalizare, am renovat centre culturale, am îmbunătățit condițiile în școli și grădinițe, am construit terenuri de joacă și am mers spre un sistem energetic independent. Toate aceste realizări nu sunt suficiente, oamenii încă au multe greutăți. De aceea, avem un plan de acțiuni cu multe proiecte concrete”, a declarat Andrei Spînu.

Mircea Păscăluță, secretar de stat în domeniul transporturilor, a declarat în cadrul consultărilor publice că în domeniul transportului rutier, autoritățile își propun elaborarea unui program național de susținere a transportatorilor rutieri de pasageri care să ajute la reînnoirea parcului auto.

Totodată, printre obiectivele Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pentru anul 2023 se numără lansarea unui nou concurs de proiecte pentru Satul european, selectarea primelor proiecte mari de investiții în centrale de generare a energie regenerabile, aprobarea Codului Urbanismului și Construcțiilor. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău