12 ani de la evenimentele din 7 aprilie. În instanța de recurs se află o singură cauză
-
07 Aprilie 2021 09:59
La 12 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, în instanța de recurs se află o singură cauză penală. Este vorba despre dosarul de învinuire pentru exces de putere a fostului șef al poliției municipale. Următoarea ședință pe acest caz este numită pentru 13 aprilie. Totodată, la finele anului trecut, pe rolul instanțelor de fond se afla o cauză penală în privința a două persoane (întoarsă la rejudecare), iar în instanța de apel – nicio cauză pe rol, transmite IPN cu referire la informația prezentată de Procuratura Generală.
Procuratura Generală precizează că, după evenimentele din aprilie 2009, persoanele care au spus că au avut de suferit de pe urma acțiunilor polițiștilor au adresat 77 de plângeri. În alte 31 de cazuri procurorii s-au autosesizat, în total fiind pornite 108 de procese penale.
În 71 de cazuri au fost pornite cauze penale, iar cele mai multe – 42 – erau inițiate pentru tortură. Alte 19 cauze au fost pornite pentru exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu, iar zece – pentru alte categorii de infracțiuni.
28 de dosare pornite în privința a 47 de colaboratori de poliție au fost finalizate și expediate în judecată. În restul cazurilor, urmărirea penală fie a fost încetată din lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor, fie a fost suspendată pe motiv că nu a fost posibilă stabilirea identității persoanelor care au acționat ilegal, fiind cu cagule pe cap.
În urma examinării dosarelor în instanțele de judecată, au devenit irevocabile 26 de hotărâri în privința a 45 de persoane. Nouă sentințe de achitare au fost în privința a 16 persoane. Două sentințe de încetare au fost în privința a două persoane – o sentință în legătură cu decesul făptuitorului, iar alta prin stabilirea amenzii contravenționale.
Au mai fost 15 sentințe de condamnare în privința a 27 persoane. Nouă sentințe de condamnare cu suspendare au fost în privința a 20 de persoane. Trei sentințe de condamnare, cu executare au fost în privința a patru persoane, iar alte trei sentințe au prevăzut amendă.
Pe 7 aprilie 2009 a avut loc un protest masiv, cu participarea în mare parte a tinerilor care se declarau nemulțumiți de rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie, la care majoritatea o câștiga din nou comuniștii. În cadrul acestui protest au fost mai multe victime atât din partea civililor, cât și a polițiștilor, care au suferit diferite traumatisme. Oficial a fost înregistrat un singur deces – cel al lui Valeriu Boboc, un tamar snopit în bătaie în PMAN.