11 decese și alte 339 de cazuri noi de COVID-19, raportate pentru 15 martie
-
16 Martie 2022 09:01
339 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care 14 în regiunea transnistreană, după efectuarea a 6 245 de teste. Din numărul total de cazuri 13 sunt asociate cu contact în afara țării, 12 din Ucraina (12 refugiați) și unul din Franța, anunță Ministerul Sănătății.
Printre persoanele infectate sunt 18 lucrători medicali: cinci doctori, zece asistenți medicali și trei angajați din rândul personalului auxiliar.
În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 426 de persoane confirmate cu COVID-19. În stare extrem de gravă sunt 63 de pacienți, dintre care 15 – supuși ventilării mecanice. Totodată, alte 828 de persoane au fost vindecate.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 sunt 2 664 de persoane, iar 6 111 se află sub supraveghere.
Totodată, au fost raportate alte 11 decese provocate de COVID-19, dintre care două în regiunea transnistreană, se menționează în comunicat.