100 de tone de mere moldovenești din recolta anului 2022 au fost livrate în India

  • 11 Martie 2023 16:34
100 de tone de mere moldovenești din recolta anului 2022 au fost livrate în India

Circa 100 de tone de mere moldovenești din recolta anului 2022 au fost livrate în regim pilot în India. Fructele au trecut cu succes controlul fitosanitar al Organizației Naționale pentru Protecția Plantelor din India, scrie Agrobisnes.md. Merele au fost livrate de către doi producători, membri ai Asociației Moldova Fruct, transmite IPN.

Iurie Fala, directorul executiv al Asociației Moldova Fruct, a declarat că piața indiană este foarte atractivă pentru exportatorii moldoveni din perspectiva capacității de consum, însă producătorii moldoveni trebuie să își diversifice spectrul de soiuri cultivate, să îmbunătățească procesul de recoltare și păstrare, pentru a garanta o fermitate înaltă a merelor și să asigure conformitatea cu cerințele fitosanitare specifice ale Indiei. „Mizăm ca autoritățile moldovenești să continue dialogul cu autoritățile indiene, pentru ca Moldova să fie recunoscută ca țară furnizor de mere, cu drepturi depline de a efectua livrări comerciale”, a spus reprezentantul Moldova Fruct.

Radu Musteața, directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, a menționat că, deși există multiple provocări logistice pentru exportul de mere moldovenești în India, producătorii din Moldova le pot face față datorită tehnologiilor moderne și standardelor internaționale implementate pe parcursul ultimilor ani.

„Unul din obiectivele noastre este să includem Republica Moldova în lista țărilor autorizate să exporte mere în India. Suntem încurajați în acest sens de interesul în creștere din partea importatorilor indieni”, a menționat Ana Taban, ambasadoare cu misiuni speciale responsabilă de diplomația economică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Exportul celor circa 100 de tone de mere în India este rezultatul sinergiei eforturilor producătorilor de mere, proiectului de Reziliență și competitivitate rurală finanțat de USAID, Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Primul container cu mere moldovenești din recolta anului 2022 a ajuns în India în luna ianuarie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău