Inițiatori ai propunerii legislative privind sărbătorirea zilei de 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a României, prezentate în Biroul Permanent al Camerei Deputaților la 18 aprilie 2016, au fost 57 de deputați și senatori ai PNL, în expunerea de motive arătând: "restabilirea adevărului istoric și reluarea tradiției istorice din anii 1866-1947, când era sărbătorită ziua de 10 mai drept Zi Națională a României, reprezintă unul dintre cele mai importante motive.

În toată această perioadă, ziua de 10 mai a fost sărbătorită până când regimul comunist a denaturat faptul istoric și a anulat această celebrare, instaurând ulterior 23 august drept zi națională". În continuare sunt amintite multiplele semnificații ale acestei zile: "în 10 Mai 1881, România a fost proclamată Regat, cunoscând ulterior, timp de mai bine de jumătate de deceniu, o perioadă de prosperitate și de progres economic și social; în 10 Mai 1866, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământ în fața Parlamentului Principatelor Unite; în 10 Mai 1877, Senatul proclama Independența statului român, când conducătorul statului român de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamația "Independența absolută a României", conferindu-i astfel putere de lege. Cu o zi înainte, actul fusese citit în Parlament, de Mihail Kogălniceanu și votată de reprezentanții celor două Camere, conform http://www.cdep.ro/.

Proiectul de lege privind sărbătorirea zilei de 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a României a fost adoptat de Senat la 22 decembrie 2016 și de Camera Deputaților la 9 iunie 2021.

Președintele Klaus Iohannis, prin Decretul nr. 811 din 8 iulie 2021, a promulgat Legea nr.189/2021 privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenței Naționale a României. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 681/9 iulie 2021, potrivit http://www.cdep.ro/.

Potrivit Legii nr.189/2021, Parlamentul, Președinția României, Guvernul, celelalte autorități publice centrale, precum și autoritățile administrației publice locale vor organiza manifestări cultural-artistice, cu ocazia sărbătoririi acestei zile. Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 mai pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităților publice centrale, precum și ale instituțiilor publice, în limita alocațiilor bugetare aprobate.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 103/2015 pentru declararea zilei de 10 mai ca zi de sărbătoare națională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 18 mai 2015, se abrogă.

***

La 10/22 mai 1866, în fața Adunării Constituante (aleasă la 9/21 aprilie), a Locotenenței Domnești și Guvernului, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, ce fusese ales prin plebiscit ca Domnitor al României, depunea jurământul de credință: "Jur a fi credincios legilor țării, a păzi religiunea românilor, precum și integritatea teritorială și a domni ca domn constituțional", potrivit lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003). A fost proclamat de către Adunarea Constituantă Domnitor al României sub numele de Carol I.

Cei 48 de ani de domnie ai lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese pentru România în plan demografic, economic, social, administrativ, politic și cultural. Carol I s-a pronunțat, în plan extern, pentru menținerea și consolidarea statutului internațional de stat autonom, iar în plan intern, pentru modernizarea structurilor economice, politice și militare ale țării. La 1/13 iulie a fost promulgată noua Constituție a României (în vigoare până în 1923, cu unele modificări), redactată după modelul Constituției Belgiei (februarie 1835), considerată la momentul respectiv ca fiind cea mai avansată pe plan european.
 
În contextul determinat de declanșarea conflictului ruso-turc (1877-1878), la care a participat și România, opinia publică și presa românească au cerut guvernului proclamarea de urgență a independenței țării față de suzeranitatea otomană. România a refuzat să fie considerată "provincie privilegiată a Imperiului", cum o definea Constituția otomană din decembrie 1876. La 29 aprilie/11 mai, Adunarea Deputaților a dezbătut în ședință publică situația creată, adoptând o moțiune prin care s-a declarat starea de război cu Imperiul Otoman. La 30 aprilie/12 mai, Senatul a votat o moțiune asemănătoare.

La 9/21 mai 1877, a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților, care a proclamat Independența de Stat a României. În fața Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu, a declarat: "În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți; suntem națiune de sine stătătoare (...) Așadar domnilor deputați, nu am cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața Reprezentanței Naționale că noi suntem o națiune liberă și independentă", potrivit volumului "Istoria României în date" (2003).

După discurs, Adunarea Deputaților a votat o moțiune, cu 79 de voturi "pentru" și 2 "abțineri", prin care lua act că "rezbelul între România și Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea lor oficială". În aceeași zi, și Senatul a adoptat o moțiune cu un conținut identic. Tributul datorat Porții (914.000 lei) a fost anulat și a fost trecut în contul cheltuielilor pentru armată. A doua zi, 10/22 mai, proclamația și legea adoptată de legislativul român au fost contrasemnate de Carol I, potrivit https://centenarulromaniei.ro/.

Deși Independența României a fost proclamată în Parlament, a fost necesar ca neatârnarea să fie cucerită pe câmpul de luptă. Între 12/24 și 16/28 iulie 1877, trupele române au trecut Dunărea. Armata română fără nicio experiență de război, dar cu multă dăruire și curaj, a cucerit pe rând redutele Grivița (30 aug./11 sept. 1877), Rahova (9/21 sept. 1877), Opanez (28 nov./10 dec. 1877) și Smârdan (12/24 ian. 1878). Congresul internațional de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), care a pus capăt conflictului, a recunoscut independența României, unirea Dobrogei, dar a cedat Rusiei județele Bolgrad, Cahul și Ismail din sudul Basarabiei, potrivit volumului "O istorie a românilor" (Ion Bulei, 2007).

La 10/22 mai 1877 au avut loc, la București, o serie de festivități prilejuite de proclamarea Independenței României. Acestea au fost deschise prin 21 de lovituri de tun și a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, primul ministru, I.C. Brătianu, miniștri, deputați, senatori, membrii înaltului cler, înalți magistrați ai țării. În aceeași zi a fost instituită prima decorație românească - "Steaua României", în vederea recompensării serviciilor militare și civile deosebite aduse statului român, potrivit volumului "Istoriei României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

Consiliul de Miniștri a hotărât la 9/21 septembrie 1878, acordarea titlului de Alteță Regală lui Carol I, realizându-se, astfel, un prim și important pas spre proclamarea Regatului României.

Parlamentul a proclamat România regat, la 14/26 martie 1881, prințul Carol primind pentru sine și pentru urmașii săi titlul de rege al României. Ca urmare a acestui eveniment, România și-a consolidat pozițiile în sistemul relațiilor internaționale, în special în Europa, dând un impuls mișcării de emancipare națională a românilor de peste Carpați.

La 10/22 mai 1881, când se împlineau 15 ani de la urcarea pe tronul statului român, au fost organizate festivități prilejuite de proclamarea Regatului și încoronarea domnitorului Carol I ca rege al României. Președintele Parlamentului a înmânat regelui Carol I și reginei Elisabeta coroanele făurite din oțelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de Independență.

Din 1866 și până la 30 decembrie 1947, momentul abdicării regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ziua de 10 Mai a fost Ziua Națională a României și se sărbătorea cu mult fast.