„Ziua Victoriei și Imperiul Sovietic: ce (mai) înseamnă 9 mai în fosta URSS și în statele ex-comuniste (Revista presei)

  • 09 Mai 2022 09:03
„Ziua Victoriei și Imperiul Sovietic: ce (mai) înseamnă 9 mai în fosta URSS și în statele ex-comuniste (Revista presei)

„Ziua Victoriei și Imperiul Sovietic: ce (mai) înseamnă 9 mai în fosta URSS și în statele ex-comuniste, analizează Veridica. Timp de zeci de ani, din Moscova până în Berlinul de Est, 9 mai a fost sărbătorită ca Ziua Victoriei în Al Doilea Război Mondial. Pentru sovietici și cei aflați în orbita lor, 9 mai a marcat triumful în ceea ce au numit Marele Război pentru Apărarea Patriei. Era ziua care celebra, mai mult decât oricare alta, forța Armatei Roșii și era o zi a lumii comuniste: în Occident, sfârșitul războiului în Europa este sărbătorit pe 8 mai, zi în care Germania a capitulat; diferența este dată de faptul că, atunci când s-a semnat, la Berlin, Instrumentul de predare, la Moscova era deja 9 mai. Sub Vladimir Putin, Ziua Victoriei a devenit, poate, cea mai importantă sărbătoare a Rusiei. Este un prilej pentru a revendica moștenirea și gloria URSS și pentru a proiecta forța noii Rusii prin parade militare care amintesc de cele ale Războiului Rece. În fostele republici sovietice și în statele ex-comuniste, 9 mai a devenit o sărbătoare a nostalgicilor fostului Imperiu, a celor care încă se uitau către Moscova. Anul acesta 9 mai are o semnificație aparte, scrie Veridica, referindu-se la faptul că Rusia a dezlănțuit cel mai mare război din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Distrugerile la scară largă, atacarea obiectivelor civile, crimele de război comise de armata lui Putin i-au făcut pe mulți să amintească de ororile războiului mondial. Discursul Kremlinului trimite, și el, la acel conflict: rușilor li se spune că țara lor se luptă, ca și atunci, cu naziștii. Pe 9 mai, la Moscova va avea loc o paradă militară prin care Rusia va încerca să arate iar că este o mare putere militară, deși realitatea din teren, în Ucraina, a spulberat mitul armatei ruse. Mai așteptată decât parada este apariția lui Vladimir Putin. Toată lumea se întreabă ce va spune: va declara război Ucrainei? NATO? Va decreta mobilizarea generală pentru un nou „mare război de apărare a patriei”? Va proclama victoria în Ucraina? Nimeni, în afara Kremlinului, nu știe. Și în afara Rusiei, 9 mai va fi altfel decât de obicei: sărbătorirea sa poate fi considerată o celebrare a agresiunii ruse. Veridica și-a propus să afle ce (mai) înseamnă 9 mai în fosta URSS și în țările ex-comuniste și a apelat la corespondenții săi din țările respective.

„Un altfel de 9 mai” – așa își întitulează Petru Grozavu editorialul din Ziarul de Gardă.  „Pe 24 februarie 2022, Rusia ataca Ucraina, taxând-o pentru îndepărtarea sa de Rusia și alinierea la SUA. Sunt mai bine de două luni de când Ucraina este bombardată zilnic, iar Moscova amenință, periodic, întreaga Europă (și nu doar Europa) cu război nuclear, în cazul în care nu câștigă războiul din Ucraina. Autorul amintește că cel de-Al Doilea Război Mondial începea pe 1 septembrie 1939. A durat 2.194 de zile și a implicat 61 de state de pe tot globul. A luat sfârșit, în Europa, la 8 (9) mai 1945, prin capitularea Germaniei, și la 2 septembrie a aceluiași an, în Asia, prin capitularea Japoniei. Adolf Hitler s-a sinucis, în buncărul său, în aceeași zi în care Germania a capitulat. În șase ani cât a durat, războiul a omorât între 50 și 60 de milioane de oameni. Ce va fi cu războiul Rusiei în Ucraina? Cât va dura? Până la 9 mai? Sau și după? Ce planuri are Putin și cât de departe este decis să meargă cu acest război? Semnele de întrebare sunt mai multe decât răspunsurile. Kremlinul, prin ceea ce declară, este pus deocamdată pe luptă, nu pe pace. ... 9 mai 2022 va fi oricum altfel decât în toți cei 77 de ani de la căderea Berlinului. Războiul Rusiei în Ucraina nu are cum să nu își lase amprentele și asupra acestei zile și eveniment, indiferent cine și cum îl va consemna: ca Ziua Europei, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial sau biruința în Marele Război pentru apărarea patriei. Semnificația zilei este, până la urmă, aceeași, indiferent de „roba” politico-ideologică în care o vor costuma unii sau alții: a fost și rămâne prima zi de pace după 2.194 de zile de mare război. Acum mai bine de o lună, V. Putin anunța că războiul în Ucraina se va încheia până pe 9 mai și că parada de 9 mai în acest an va avea pentru Rusia o dublă coloratură. Prima: victoria în cel de-al Doilea Război Mondial. Și a doua: victoria în războiul cu Ucraina. Două războaie, total diferite, pe aceeași Piață Roșie, în aceeași zi la Moscova? Unul de apărare și altul de agresiune?” – se întreabă editorialistul de la Ziarul de Gardă.

„Ce se va sărbători la 9 mai în Republica Moldova? – o temă pe care o regăsim și în Gazeta de Chișinău. „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a diminuat mult valoarea acestei sărbători care, din păcate, își păstrează doza de imperialism” – titrează publicația. Interzicerea de către legislativ a panglicii „Sf. Gheorghe” și a simbolurilor „V” și „Z” ale agresiunii ruse asupra Ucrainei a creat disensiuni în societate. Socialiștii și comuniștii au anunțat că vor sfida legea și vor ieși la paradă de 9 mai cu panglica în piept... Fostul deputat al Platformei Demnitate și Adevăr Igor Munteanu crede că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova vor sărbători Ziua Europei, mai ales prin prisma războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Deputatul PAS, Oazu Nantoi, a declarat pentru „Gazeta de Chișinău” că data de 9 mai este „o încurcătură în creierii oamenilor determinată inclusiv de trecutul sovietic. Cel care nu este tare leneș știe foarte bine că actul de capitulare al Germaniei Naziste a fost semnat la 8 mai, ora 23:01, deci la Moscova era deja 9 mai și din această cauză, ca să nu fie în rând cu lumea, regimul lui Stalin a decis ca să sărbătorim ziua de 9 mai, a amintit deputatul. Totodată, el a subliniat că, în special, ziua de 9 mai a devenit un subiect de isterie propagandistică după ce în Ucraina a avut loc revoluția oranj și în Federația Rusă, adică în spațiul ex-sovietic, inclusiv prin agentura rusească de la Chișinău, au fost pornite acțiuni isterice cu panglica „Sf. Gheorghe”. Vladimir Putin, prin participarea Uniunii Sovietice la cel de al Doilea Război Mondial a încercat să creeze un mit care să fie la temelia ideologiei regimului și iată, azi, în Ucraina, Federația Rusă insistă că îi ucide pe naziștii ucraineni tot așa cum în cel de al Doilea Război Mondial a luptat cu nazismul german. Și să nu uităm că mai este și Ziua Europei. Prin urmare, în societatea noastră, așa cum este în mare parte debusolată de propaganda rusească, fiecare e cu ale lui. Cineva ar fi vrut să fie liniște în țara asta, cineva vrea să organizeze provocări în speranța că culiocul se va umple, iar altcineva își aduce aminte sincer de buneii sau de părinții care au luptat în acest război”, a conchis Oazu Nantoi în Gazeta de Chișinău.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:96 %
Vint:1,54 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
20
Thu
21
Fri
23
Arhivă Radio Chișinău