„Vom continua să avem o cooperare deosebită”. Premierul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu ambasadorul României în Republica Moldova

  • 06 Noiembrie 2025 12:04
„Vom continua să avem o cooperare deosebită”. Premierul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu ambasadorul României în Republica Moldova

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu. Oficialii au subliniat relațiile bilaterale excelente și prietenia dintre Republica Moldova și România.

„România este un partener strategic și un susținător ferm al țării noastre în parcursul său european. Vom continua să avem o cooperare deosebită, care să aducă beneficii cetățenilor din ambele state”, a declarat premierul Alexandru Munteanu. 

Discuțiile s-au axat pe principalele direcții de cooperare dintre cele două state - colaborarea economică, comercială, în domeniul energetic, precum și proiectele comune de infrastructură, se arată într-un comunicat al Guvernului. 

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu l-a felicitat pe prim-ministrul Alexandru Munteanu cu ocazia preluării mandatului și a reiterat angajamentul României de a acorda în continuare sprijin deplin Republicii Moldova în procesul său de dezvoltare și integrare europeană. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
22,09
Cer fragmentat
Umiditate:57 %
Vint:3,58 m/s
Tue
21
Wed
22
Thu
23
Fri
24
Sat
26
Arhivă Radio Chișinău