„Voi sunteți cel mai frumos prezent și cel mai important viitor al Republicii Moldova”. Mesajele transmise de Alexandru Munteanu și Igor Grosu de Ziua Copilului

  • 01 Iunie 11:09
„Voi sunteți cel mai frumos prezent și cel mai important viitor al Republicii Moldova”. Mesajele transmise de Alexandru Munteanu și Igor Grosu de Ziua Copilului

De Ziua Internațională a Copilului, premierul Alexandru Munteanu și președintele Parlamentului Igor Grosu au transmis mesaje de felicitare copiilor, în care au subliniat importanța educației și a investițiilor în generația tânără.

În mesajul său, premierul Aexandru Munteanu a evidențiat importanța investițiilor în educație, școli, grădinițe și activități culturale și sportive, menționând că „investiția în copii este cea mai importantă investiție pe care o poate face o țară”.

„Există o perioadă în viață când o vară pare nesfârșită, o zi poate deveni o aventură, iar viitorul pare fără limite. Acea perioadă se numește copilărie.

De Ziua Internațională a Copilului, le doresc tuturor copiilor să crească sănătoși, curioși și încrezători. Să pună întrebări, să descopere lumea și să aibă curajul să-și urmeze visurile.

Datoria noastră este să le oferim șansa de a reuși. De aceea investim în educație, în școli și grădinițe mai bune, în activități culturale și sportive și în oportunități care să ajungă la fiecare copil din Republica Moldova. Pentru că investiția în copii este cea mai importantă investiție pe care o poate face o țară.

Iar părinților le doresc ceea ce este poate cel mai valoros lucru - timp petrecut împreună cu copiii lor. Pentru că anii copilăriei trec repede, dar amintirile create împreună rămân pentru toată viața.

La mulți ani tuturor copiilor! Voi sunteți cel mai frumos prezent și cel mai important viitor al Republicii Moldova”, a scris Alexandru Munteanu pe Facebook.

La rândul său, Igor Grosu a felicitat copiii cu ocazia zilei de 1 iunie și i-a îndemnat să creadă în propriile visuri și în capacitatea lor de a schimba viitorul.

„Dragi copii, voi sunteți cei care faceți lumea mai bună. Credeți în voi, în visele voastre și în puterea de a schimba viitorul. La mulți ani tuturor copiilor!”, a transmis președintele Parlamentului.

Citește și: De 1 iunie, Maia Sandu lansează o competiție a lecturii pentru copii: „Cărțile vă pot deveni cei mai buni prieteni ai verii”

Republica Moldova sărbătorește astăzi Ziua Internațională a Copilului. Evenimentul va fi marcat printr-un program divers de activități, organizate în capitală și în localitățile țării, iar autoritățile invită familiile să participe la acestea, ziua de 1 iunie fiind liberă pentru angajați. 

În Republica Moldova, 1 iunie este zi de sărbătoare nelucrătoare. Decizia a fost luată de autorități în anul 2023, oferind părinților ocazia de a petrece timpul în familie, alături de copii.

Ziua Internațională a Ocrotirii Copiilor este marcată în Republica Moldova anual la data de 1 iunie. Evenimentul este sărbătorit în conformitate cu Declarația Drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în anul 1959.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
16,07
Cer senin
Umiditate:79 %
Vint:2 m/s
Mon
20
Tue
21
Wed
23
Thu
22
Fri
23
Arhivă Radio Chișinău