„Vax”, desemnat cuvântul anului 2021 de Oxford English Dictionary

  • 01 Noiembrie 2021 10:47
„Vax”, desemnat cuvântul anului 2021 de Oxford English Dictionary

​„Vax” a fost ales cuvântul anului de către lexicografii de la Oxford English Dictionary (OED), anunță BBC și News.ro.

Frecvența utilizării cuvintelor ce au legătură cu vaccinurile a crescut în 2021, cu „double-vaxxed”, „unvaxxed” și „anti-vaxxer” cunoscând o creștere vertiginoasă a a folosirii.

Fiona McPherson, editor la OED, a spus că „vax” a fost o alegere evidentă pentru că a avut „un impact izbitor”.

„Datează cel puțin din anii 1980 dar potrivit colecției noastre a fost rareori folosite până anul acesta”, a spus ea.

„Când adaugi la acest lucru versatilitatea sa în formarea altor cuvinte a devenit clar că vax iese în evidență”.

Definițiile Oxford English Dictionary pentru „vax” sunt: un vaccin sau vaccinare; tratarea (cuiva) cu un vaccin pentru a produce imunitate împotriva unei boli, a vaccina; vaxxie, o fotografie făcută în timpul sau imediat după vaccinare, mai ales împotriva Covid-19, și partajată online, un selfie de vaccinare; anti-vax, opus vaccinării; anti-vaxxer, o persoană care se opune vaccinării; double-vaxxed, cel care a primit două doze de vaccin.

Folosirea cuvântului „pandemic” a crescut de asemenea cu mai mult de 57.000% anul acesta.

Originile cuvântului „vax”

Oxford Languages și Collins își hotărăsc cuvântul anului, iar în 2020 Collins a ales „lockdown”.

Însă Oxford a decis că a fost un an fără precedent cu prea mulți candidați, astfel că a extins titlul pentru a cuprinde câteva cuvinte cheie noi, inclusiv „lockdown”, „bushfires” și „Covid-19”, precum și „Black Lives Matter”, „WFH (working from home)”, „keyworkers” și „furlough”.

Cuvântul câștigător de anul acesta la Oxford, „vax”, a fost înregistrat prima dată în engleză în 1799, în timp ce derivatele sale „vaccine” și „vaccination” au apărut în 1800.

Toate aceste cuvinte vin din latinescul „vacca”, ce înseamnă „vacă”.

Potrivit OED, acest lucru se datorează muncii de pionierat a medicului englez Edward Jenner împotriva vărsatului de vânt la finalul anilor 1790 și începutul anilor 1800.

Oxford Languages a spus că resursa sa lingvistică adună conținut nou care este actualizat zilnic și conține peste 14,5 miliarde de cuvinte pentru ca lexicografii să caute și să analizeze.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
21,63
Cer senin
Umiditate:37 %
Vint:4,12 m/s
Mon
26
Tue
25
Wed
20
Thu
23
Fri
24
Arhivă Radio Chișinău