Oficiali ucraineni anunță victorii în trei zone în Herson

  • 31 August 2022 18:00
Oficiali ucraineni anunță victorii în trei zone în Herson

Forțele ucrainene au repurtate 'succese' în trei zone din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, ocupată de trupele ruse, a declarat miercuri un oficial regional ucrainean, la două zile după ce Kievul a anunțat începutul unei contraofensive în sud pentru recucerirea teritoriului, în timp ce la Nikolaev (Mikolaiv) continuă să ardă silozuri de cereale în urma bombardamentelor din ajun, relatează Reuters.

Iuri Sobolevski, șeful adjunct al consiliului regional Herson, a declarat că trupele ucrainene au înregistrat succese în districtele Herson, Berislav și Kahovka, dar a refuzat să ofere detalii.

„Acum este momentul să susținem forțele noastre armate... Dar nu este momentul să vorbim despre succesele concrete ale băieților noștri”, a spus el, pe fondul insistenței armatei ucrainene de a se păstra o tăcere totală cu privire la ofensiva în derulare, transmite Agerpres.

Sobolevski i-a îndemnat pe ucraineni să susțină forțele armate cu „tot ceea ce pot” , întrucât ofensiva consumă o cantitate mare de resurse.

„Chiar acum, dronele și muniția sunt utilizate ca niște materiale consumabile”, a spus el.

Totodată, miercuri mai ardeau încă silozurile de grâne din orașul Nikolaev, al doilea cel mai mare port din Ucraina, după ce au fost lovite în urma bombardamentelor rusești de marți asupra zonei, a anunțat Serviciul ucrainean pentru situații de urgență, citat de Reuters.

„Ca urmare a bombardamentelor de la Nikolaev, silozurile de grâne de la o facilitate de infrastructură din cartierul Korabelni au luat foc”, a anunțat miercuri serviciul de urgență pe Facebook. 'Lupta împotriva incendiilor continuă', potrivit serviciului, care a publicat fotografii ce arată găuri în acoperișurile metalice a cel puțin două silozuri și echipe de pompieri stropind cu apă facilitățile avariate. O suprafață de 200 de metri pătrați a fost afectată, a indicat același serviciu, fără a oferi mai multe amănunte.

La Nikolaev se află mai multe terminale de cereale importante, iar unele dintre ele au fost atacate în cursul invaziei ruse, denumită de Moscova 'operațiune specială militară'.

Ucraina a declanșat o contraofensivă în zonă, supusă unui bombardament constant în ultimele săptămâni, într-un efort de a redisloca trupele ruse din orașul Herson (sud-est) și de a le forța să se retragă spre Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Exporturile de cereale ale Ucrainei s-au prăbușit după ce Rusia a invadat țara în 24 februarie și a blocat porturile sale de la Marea Neagră, ceea ce a dus la o creștere bruscă a prețurilor la alimente la nivel mondial, provocând temeri privind o penurie de alimente în Orientul Mijlociu și Africa.

Trei porturi ale Ucrainei de la Marea Neagră - Odesa, Ciornomorsk și Pivden (Sud) - au fost redeschise în cadrul unui acord semnat la 22 iulie de Moscova și Kiev, cu medierea Turciei și ONU, autoritățile ucrainene de resort afirmând că aceste porturi sunt capabile să încarce și să trimită în străinătate 100-150 de nave de transport pe lună.

Oficialii ucraineni au declarat că vor, de asemenea, să deschidă portul din Nikolaev pentru exporturile de grâne.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-3,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău