„Și România învață de la Republica Moldova”. Ce spune șefa diplomației de la București, Oana Țoiu, despre războiul hibrid purtat de Rusia în Europa

  • 22 Iulie 11:55
„Și România învață de la Republica Moldova”. Ce spune șefa diplomației de la București, Oana Țoiu, despre războiul hibrid purtat de Rusia în Europa

„Cel mai puternic instrument împotriva războiului hibrid dus de Rusia este să clarificăm prosperitatea și pacea ca obiective comune, ca obiective ale apartenenței noastre la UE și a drumului european al R. Moldova”, a declarat ministra de externe a României, Oana Țoiu, aflată în vizită la Chișinău

Oana Țoiu a menționat că în România și în R. Moldova s-a văzut cât de importantă este reziliența socială.

„Trebuie să clarificăm întotdeauna că acesta este obiectivul nostru comun și cel mai important element de siguranță și să nu dăm curs acestor tactici și strategii care încearcă să inducă anxietate, teamă. Este foarte clar, și aș îndrăzni să folosesc exemplul României, că persevernța și menținerea pe acest drum european, în timp aduce pace și prosperitate. Și România învață de la Republica Moldova, așa cum sperăm să putem fi de ajutor cu echipele și lecțiile învățate de noi prin provocările prin care am trecut”, a spus Oana Țoiu.

Citește și: Ministra de externe Oana Țoiu, la Chișinău: Sunt onorată să fiu într-un loc atât de conectat de România, cu multiple legături comune

Oficiala s-a referit  la războiul hibrid dus de Rusia nu ca la unul regional, ci ca la unul extins la nivelul întregului continent european.

„Recentele declarații la nivelul UE și NATO, care identifică aceste influențe străine și războiul hibrid ca fiind ceva ce țintesc mai multe țări, ne arată că nu este o provocare doar a regiunii noastre, ci este o provocare europeană, la care trebuie să răspundem împreună, înțelegând că nu este o provocare temporară. Victoria fiecăruia dintre noi contribuie la reziliența fiecărei țări care este țintă”, a conchis Oana Țoiu.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
5,24
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:1,54 m/s
Fri
13
Sat
11
Sun
13
Mon
13
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău