Pavel Dicescu, a fost un avocat, filosof, antreprenor, jurnalist și scriitor basarabean care a trăit în perioada 1839 -1909 pe când Basarabia era gubernie rusească. Istoricii menționează rolul deosebit pe care l-a avut la renașterea națională a românilor basarabeni militând pentru introducerea limbii ”moldovenești” pe atunci în școli, biserici și sistemul judecătoresc, unde se folosea doar rusa. E o carte destinată elevilor și studenților basarabeni pentru ca ei să afle despre rolul unei pături sociale precum nobilimea, care a dispărut în neantul istoric, dar grație căreia nu ne-am pierdut identitatea românească, a menționat pentru Radio Chișinău autorul, Ion Anton.

„Pavel Dicescu a fost ales deputat în Duma de Stat a Rusiei și făcea parte din consiliul de coroană al țarului în problemele minorităților naționale. Lui îi datorăm faptul că limba noastră nu a dispărut nici chiar din școală. El zicea că nu poți să transmiți ceva necunoscut printr-o limbă necunoscută. Cum poți să îi transmiți omului cunoștințe dacă el nu înțelege limba?”, a spus Ion Anton..

În 1906, Pavel Dicescu, în calitate de președinte al Societății Culturale Moldovenești, a înaintat Ministerului Instrucțiunii Publice al Rusiei un memoriu referitor la deschiderea în Basarabia a școlilor cu predarea în limba română.

„Procentul populației moldovenești din Basarabia este de 75-80 la sută, dacă nu mai mare. La început, după alipirea la Rusia, în Basarabia nu era nicio școală. Astăzi, bineînțeles, școli avem. La data de 1 ianuarie 1905, luând în considerație târgurile și satele, s-au socotit 758 de școli. Dar între ele - niciuna moldovenească. Cu toate acestea, poporul, ca și înainte, nu vorbește rusește și aceasta îi creează în școală, ca și în justiție, ca și în alte instituții oficiale, greutăți de neînlăturat”, scria Pavel Dicescu diriguitorilor ruși.

În romanul de familie sunt prezentați strămoșii și urmașii lui Pavel Dicescu. Printre predecesorii săi se numără și Grigore Dicescu, logofăt la curtea domnească a lui Vasile Lupu, și urmat de copii, nepoți și strănepoți, dintre care o menționăm pe fiica Anastasia Dicescu, organizatoarea și primul director al Conservatorului „Unirea” din Chișinău, soprană talentată care, în anii 1919-1925, a interpretat roluri principale pe scena Operei din Cluj.

La eveniment a fost prezentă și Emanuela Popescu, strănepoata lui Pavel Dicescu.

„Această carte cred că șterge praful care s-a pus nevoit și umbra în care a fost pusă familia Dicescu. Pentru că au trecut anii, pentru că așa au fost vremurile și readucem la lumină, așa cum scrie un epitaf extraordinar pe mormântul din Gălești, cu litere latine, a tatălui lui Pavel, Victor Dicescu, ”Scoate-ne din întuneric la lumină”. Eu cred că asta am făcut, am reușit să readucem în conștiința noastră familia Dicescu”,  a precizat Emanuela Popescu

Printre cei prezenți la lansarea volumului s-a numărat și Eugen Mircea Siminel, strănepot al lui Pavel Dicescu.

„Este o mândrie pentru mine să fiu strănepotul acestui mare om, un mare învățat un om care pe moșia de la Gălești a adus tehnologia din Europa. Acolo a fost primul telefon din regiune, primul autoturism din raionul Strășeni. Acolo a fost și o fabrică de țiglă adusă din Germania cu care s-au învelit majoritatea caselor din raionul Strășeni”, Eugen Mircea Siminel.

Descendenții lui Pavel Dicescu s-au refugiat în România odată cu ocupația sovietică, în 1940, lăsând în urmă moșia din care acum nu s-a mai păstrat decât o fântână care va fi inaugurată miercuri, 10 august, cu numele familiei Dicescu, după cum ne-a mărturisit preotul din satul Gălești.