„Revoluția rusă din Octombrie 1993” văzută din biroul ambasadorului moldovean de la Moscova. Op-Ed de Anatol Țăranu, ex-ambasador al Moldovei în Rusia

  • 28 Septembrie 2023 09:36
„Revoluția rusă din Octombrie 1993” văzută din biroul ambasadorului moldovean de la Moscova. Op-Ed de Anatol Țăranu, ex-ambasador al Moldovei în Rusia

Maniera în care a fost rezolvată criza politică din Rusia anului 1993, a determinat evoluția regimului politic de la Kremlin spre un autoritarism cras, axat pe revanșa imperialistă și care, până la urmă, a degenerat în războiul din Ucraina. Speranța într-o Rusie democratică a fost împușcată din tancuri încă în 1993, chiar dacă concertul internațional a conștientizat acest adevăr doar după scurgerea anilor...

Treizeci de ani în urmă tancurile diviziei de elita ale armatei ruse Kantemirov au tras cu obuze de război în somptuoasa clădire a parlamentului rus, supranumită Casa Albă, situată în centrul Moscovei. Autorul acestor rânduri fiind acreditat în acel an în calitate de ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, a fost martor ocular și aflându-se fizic în nemijlocita apropiere de epicentrul acelor evenimente. Senzația de martor la eveniment pentru diplomații moldoveni se accentua și din cauza vibrării pronunțate a gemurilor ambasadei Republicii Moldova, sediul căreia este situat în apropierea Casei Albe, care se producea după fiecare salvă de tun ale tancurilor ce ținteau clădirea parlamentului rus.

Pseudoreforma a generat criză economică, socială și politică

Insurecția armată din centrul Moscovei, pe data de 3-4 octombrie 1993, a avut loc pe fundalul crizei economice și politice în care s-a  scufundat Rusia post-sovietică chiar din momentul prăbușirii URSS. Se prezumă că criza a fost animată de programul de reformă a președintelui Elțîn, care a intrat în vigoare deja în ianuarie 1992. Reforma, în primul rând cea economică, a fost concepută de autorii ei ca una radicală, fără a lua în calcul costurile sociale. În scurtă vreme, prețurile în Rusia au început să crească necontrolat, cheltuielile guvernamentale au fost reduse drastic, situația încercând să fie redresată de guvernanți prin introducerea a noi impozite.  A izbucnit o criză gravă a creditului, ceea ce a falimentat numeroase întreprinderi industriale și agricole și a dus la instalarea unei decăderi economice de durată. S-a produs o sărăcire galopantă a păturilor largi ale populației. Un număr tot mai mare de politicieni ruși au început să se distanțeze de programul de reformă adoptat, iar confruntarea politică dintre Elțîn, pe de-o parte, și oponenții programului prezidențial de reforme, pe de alta, a devenit nota dominantă a vieții politice din Rusia.

Pe tot întinsul anilor 1992-93, opoziția la reformele lui Elțîn a început să devină din ce în ce mai puternică, printre opozanți situând-se și vicepreședintele rus Alexandr Ruțkoi, care a denunțat programul economic al președintelui ca fiind "genocid economic." În toată această perioadă, Elțîn s-a luptat cu Sovietul Suprem și cu Congresul Deputaților Poporului (camera legislativă din rândul căreia proveneau deputații din Sovietul Suprem) pentru controlul asupra guvernului și politicii guvernamentale. Pe parcurs, și Ruslan Hasbulatov, președintele parlamentului rus, și-a manifestat în mod deschis opoziția față de programul de reforme, în ciuda sprijinului general arătat politicii lui Elțîn.

Apogeul conflictului dintre puteri

Apogeul crizei politice ruse a fost atins pe 21 septembrie 1993, când Boris Elțîn a dizolvat legislativul federal, care se opunea tendinței de consolidare a puterii prezidențiale și reformelor economice neoliberale nepopulare. Președintele prin decretul său a suspendat constituția în vigoare, înlocuind-o cu o lege fundamentală care-i dădea președintelui puteri executive excepționale. Elțîn a pretins că acțiunea sa deschide calea pentru tranziția rapidă către economia de piață funcțională, fapt ce i-a asigurat sprijinul puternic al cancelariilor occidentale. Concomitent, la nivel de propagandă, echipa lui Elțin a perseverat în acțiuni concertate de inoculare în opinia publică a ideii asocierii opoziției cu restaurarea comunistă.

Vicepreședintele Ruțkoi a calificat decretul lui Elțîn ca lovitură de stat, iar în ziua următoare Curtea Constituțională a hotărât că Elțîn a încălcat Constituția și că președintele poate fi pus sub acuzare. În consecință, parlamentul rus, prezidat de Ruslan Hasbulatov, a declarat decretul prezidențial nul și neavenit, iar Ruțkoi a fost proclamat președinte interimar, acesta depunând jurământul pe constituție. Din acest moment conflictul între executivul și parlamentul rus, între Kremlin și Casa Albă a devenit ireconciliabil. Elțîn a răspuns oponenților săi din Parlament prin tăierea alimentării cu apă, electricitate și a legăturilor telefonice ale clădirii parlamentare – Casa Albă.

Execuția Parlamentului rus

Pe parcursul lunii septembrie, opinia publică rusă s-a schimbat încet-încet în favoarea deputaților baricadați în sediul Parlamentului. La Moscova demonstrațiile anti-prezidențiale au crescut neîncetat în intensitate, adunând zeci de mii de persoane, care demonstrau pe străzile capitalei și încercau să-i sprijine pe apărătorii clădirii parlamentului. În schimb, armata și cei mai importanți comandanți militari ruși au rămas loiali președintelui Elțîn. Până în ziua de 3 octombrie poliția a pierdut controlul asupra demonstranților din preajma Casei Albe, iar impasul politic s-a transformat în confruntare armată.

În noaptea din 3 spre 4 octombrie s-a produs măcelul de la centrul de televiziune din Ostankino, unde forțele speciale și vehiculele blindate au tras din arme automate în mulțimea adunată în apropierea centrului de televiziune. Zeci de demonstranți au fost uciși, sute răniți. Iar pe 4 octombrie,  la indicația  ministrului apărării Graciov, 6 tancuri ale diviziei Kantemirov au deschis focul asupra clădirii parlamentului rus, care în scurt timp a capitulat. O lume întreagă a fost martorul împușcării parlamentului rus din tancuri, grație difuzării atunci în direct a evenimentului de CNN și retransmis de canalul rusesc TV6.

Anchete mușamalizate

Liderii apărării Casei Albe și unii participanți, printre care Alexander Rutskoi și Ruslan Hasbulatov, au fost reținuți și plasați la centrul de arest preventiv Lefortovo. A fost pornit un dosar penal privind revoltele în masă de la Moscova din 3-4 octombrie 1993, condus de Parchetul General al Federației Ruse. Însă, deja la 23 februarie 1994, Duma de Stat a Rusiei a anunțat o amnistie politică pentru participanții la evenimente. Iar în septembrie 1995, procesul penal a fost încheiat, dosarul lui fiind arhivat fără să fie date publicității rezultatele anchetei. În final, echipa Elțîn a ieșit victorioasă din confruntarea cu rivalii săi politici, instaurând în Rusia o rigidă verticală a puterii prezidențiale, care a evoluat în timp în actualul regim politic autoritar al lui Putin.

Mai târziu, fostul șef al echipei de investigații procurorul Leonid Proșkin a declar, că administrația Elțin a făcut presiuni asupra Procuraturii Generale și a ascuns dovezile anchetatorilor. Din cele 1.350 de pagini ale rezoluției pe care au elaborat-o anchetatorii pentru a termina cazul, aproximativ 300 au fost retrase. Nici până azi așa și nu a fost precizat numărul decedaților în evenimentele din 3-4 octombrie 1993, el variind între 200 și 1500 de morți. 

Atitudinea Chișinăului, marcată de existența separatismului transnistrean

În tot acel timp, misiunea diplomatică a Republicii Moldova la Moscova monitoriza atent evenimentele, informând centrala de la Chișinău despre evoluțiile pe scena politică rusă. Poziția Chișinăului oficial în raport cu confruntările politice de la Moscova din acea perioadă înclina spre manifestarea simpatiei față de președintele Elțîn. Astfel, în marja vizitei de lucru la Moscova, pe 1 septembrie 1993, președintele Snegur a avut o întrevedere cu Elțîn la Kremlin, dar a evitat întâlnirea programată cu Hasbulatov, rivalul politic al președintelui rus, această misiune protocolară revenindu-i ambasadorului moldovean la Moscova. Vădit iritat de contramandarea vizitei la Casa Albă a președintelui Snegur, Hasbulatov a comentat situația prin fireasca solidaritate care îi caracterizează pe foștii reprezentanți ai nomenclaturii comuniste.

În realitate, atitudinea președintelui Snegur față de oponenții lui Elțîn era marcată profund de conflictul transnistrean, printre susținătorii aprigi ai separatiștilor de la Tiraspol fiind vicepreședintele Rusiei Alexandru Rutskcoi. Spre deosebire de Chișinău, liderii separatiștilor de la Tiraspol au susținut aproape deschis tabăra Rutskoi-Hasbulatov, delegând paramilitari din Transnistria în capitala rusă pentru apărarea Casei Albe. Pe data de 4 octombrie, ambasadorul moldovean la Moscova a dat un interviu pentru presa rusă, în care a atenționat asupra prezenței reprezentanților detașamentelor paramilitare ale separatiștilor transnistreni printre apărătorii Casei Albe.

Paramilitarii separatiști, parte a conflictului din Rusia

Cu câteva zile mai târziu, când victoria lui Elțîn deja nu trezea niciun dubiu, lobby-ul transnistrean din Ministerul rus de externe i-a cerut în mod ultimativ ambasadorului Țăranu dovezi documentare despre participarea separatiștilor transnistreni înarmați la evenimentele de la Casa Albă, în caz contrar acuzându-l de încălcarea statutului diplomatic. Doar după trimiterea făcută la interviul Ministrului rus de interne Erin, care a vorbit pentru radio Moscova pe data de 3 octombrie despre prezența militanților înarmați transnistreni în incinta Casei Albe, departamentul diplomatic rus și-a retras pretențiile față de ambasadorul moldovean.

Despre participarea reprezentanților detașamentului „Dnestr” al KGB al autoproclamatei RMN la apărarea Casei Albe a vorbit și Leonid Proșkin, fost anchetator pentru cazuri deosebit de importante ale Parchetului General al Rusiei, unul dintre liderii echipei de investigații a evenimentelor din 3-4 octombrie de la Moscova. Menționând participarea militanților transnistreni la evenimentele din Moscova, el observa, că „aceștia erau luptători cu experiență care au trecut printr-un război grav în regiunea lor. Pe 4 octombrie, când vehiculele blindate au atacat Casa Albă și a devenit clar că apărătorii Parlamentului nu aveau nicio șansă, transnistrenii, după cum a stabilit ancheta, au părăsit sediul și au dispărut. Niciunul dintre ei nu a fost reținut. Au ajuns la Moscova cu armele lor și au reușit să se întoarcă tot cu ele în Transnistria. Mai mult, existau informații că au reușit să-și ducă mai mulți morți în patria lor”.

Și Alexandr Korjakov, șeful serviciului de pază al lui Boris Elțîn, în cartea sa de memorii „Din zori până la amurg”, a mărturisit că  printre lunetiștii care au tras în mulțimea adunată în jurul Casei Albe, au fost identificați și luptători din Transnistria. Deci, pentru oficialii de la Moscova nu existau dubii privind rolul jucat de separatiști de la Tiraspol în evenimentele din 3-4 octombrie, un timp scurt menținând-se chir și o supărare a echipei prezidențiale în raport cu liderii de la Tiraspol. Însă această supărare repede a pălit pe fundalul raționamentului geopolitic al conducerii Kremlinului de a utiliza separatismul transnistrean ca pârghie de influență imperialistă a Moscovei asupra Republicii Moldova.

Democrația în Rusia a fost împușcată încă în 1993

Evenimentele din octombrie 1993 de la Moscova erau privite la acel moment de oficialitățile de la Chișinău prin prisma impactului lor asupra conflictului transnistrean. Se socotea că victoria echipei Elțîn era cea mai avantajoasă variantă pentru interesele Republicii Moldova din perspectiva reglementării politice în Transnistria și a viitorului democratic al Rusiei. În realitate, triumful politic al lui Elțîn doar la suprafață reprezenta victoria partidei reformei liberale în Rusia. În ultima instanță, acțiunile echipei Elțîn au avut efectul de a călca cu șenilele tancurilor firavii vlăstari ai democrației în societatea rusă abia ieșită din regimul comunist. Rezultatul evenimentelor din octombrie 1993 de la Moscova s-a materializat în instaurarea unui sistem de putere prezidențială nelimitată în Rusia, care foarte repede a degenerat într-un regim oligarhic cu veleități de revanșă imperialistă pronunțate. Maniera în care a fost rezolvată criza politică din Rusia anului 1993, a determinat evoluția regimului politic de la Kremlin spre un autoritarism cras, axat pe revanșa imperialistă și care, până la urmă, a degenerat în războiul din Ucraina. Speranța într-o Rusie democratică a fost împușcată din tancuri încă în 1993, chiar dacă concertul internațional a conștientizat acest adevăr doar după scurgerea anilor.   

Sursa IPN.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
36,24
Cer senin
Umiditate:30 %
Vint:1,03 m/s
Tue
33
Wed
33
Thu
32
Fri
28
Sat
27
Arhivă Radio Chișinău