Opt luni în urmă omenirea intra simultan în carantină globală, pentru prima dată în istoria sa. În martie, erau mulți oameni reticenți la aplicarea situației excepționale.

Epidemiologii ne spuneau că pandemia va dura două-trei luni, apoi vine vara, virusul va ceda, o să trăim ca și mai înainte. Oamenii au acceptat și au stat în case, unii au pierdut afaceri, unii au pierdut oameni dragi, mulți au sărăcit. Dar după două luni de izolare toți au revenit la viața socială, de parcă pandemia s-ar fi terminat.

Mass-media abunda de istorii de succes ale țărilor care au reușit să oprească primul val al pandemiei, să mențină ratele de transmitere a infecției sub control și să elimine restricțiile. Euforia eliminării restricțiilor devenise la fel de contagioasă, ca și virusul.

Specialiștii continuau să insiste pe purtatul măștilor, pe testarea masivă, pe izolarea focarelor. Medicii din secțiile de terapie intensivă continuau să trateze pe cei cu forme grave.

Politicienii cuprinși de un val de „pozitivitate falsă” au plecat în vacanțe. Doar virusul nu a plecat nicăieri. Virusul a continuat să infecteze oamenii, tot mai mult și mai mult.

A devenit clar, între timp, că pandemia va dura mai mulți ani și responsabilitatea pentru gestionarea pandemiei a fost transmisă de la organele centrale spre organele administrației publice locale, inclusiv în Moldova.

Toamna, însă a venit cu o creștere mare a numărului celor infectați în toate țările din Europa. În unele țări creșterea este atât de mare și rapidă, încât numărul celor bolnavi se dublează la fiecare două săptămâni.

Guvernele, fiind responsabile de executarea politicilor de sănătate și funcționarea sistemelor sanitare, au început să bată alarma și să impună noi restricții. Restricțiile au început să fie aplicate selectiv, după anumite criterii, în anumite unități administrative. Asta a generat proteste masive.

Printre primele țări europene, în care posibilitatea de a ajunge la un consens național a fost, posibil, între Guvernul central și Guvernele locale a fost chiar Germania. Dezbaterile dintre autorități au fost susținute de proteste numeroase din partea populației. Restricțiile au fost aplicate selectiv și tot așa selectiv au fost respinse de populație.

Mai nou, fenomenul de opoziție între Guvernele centrale și organele de administrație publică locale s-a răspândit repede în Marea Britanie, Franța, Italia. Refuzurile autorităților locale de a aplica restricțiile din diverse motive, susținute de protestele populației, contribuie la răspândirea rapidă a infecției, creșterea numărului de bolnavi apropie colapsul sistemului sanitar. Mai multe media internaționale au denumit acest fenomen „oboseala de carantină”.

Oamenii au obosit de carantină. Politicienii însă nu au obosit de jocuri politice și continue să utilizeze pandemia pentru a-și atinge scopuri politice. Urmările acestor fapte vor fi dramatice pentru mulți oameni, care astăzi formează grupurile de risc. Sistemul medical nu va reuși pe termen lung să țină piept numărului mare de bolnavi. Medicii sunt deja supraobosiți, epuizați fizic, dar și demoralizați și demotivați.

Părerea mea că nu este vorba doar de oboseală de carantină în cazul protestelor din Europa. Este și o nemulțumire profundă privind gestionarea ineficientă a crizei pandemice, un protest împotriva dezinformării. Este și o anomie/dezorganizare și un fenomen de dezorientare în masă, care au izbucnit în mai multe țări simultan. Este și o lecție pentru noi acum.

Ce facem cu acest fenomen?

În situații de criză se recomandă să cobori propriul Ego la cel mai jos nivel posibil, să comunici cu toți prietenii și cu toți dușmanii. Și asta se recomandă fiecărui om.

În situații de criză se recomandă să fii flexibil și să te înveți să te adaptezi la schimbări. Numai așa putem supraviețui provocărilor pandemiei.

În situațiile când politicienii demonstrează lipsă de flexibilitate și implică populația în susținerea jocurilor politice, noi toți mergem ghidați spre dezorientare comportamentală și înrăutățirea situației pandemice.

Nu avem prea multe soluții în această situație de criză. Dar avem.

Una dintre soluții ar fi să testăm organizat toată populația și să oprim pandemia. Dar pentru asta ne trebuie bani și voință politică. Ne lipsește și una, și alta pentru moment.

O altă alternativă, ar fi, să încetăm să luptăm noi unii cu alții, să ne conformăm regulilor simple de a purta masca, de a menține distanța fizică și a ne spăla pe mâni.

Este bine să conștientizăm că această luptă cu virusul nu se va termina într-o lună sau două. Ne trebuie o solidarizare a întregii populații pentru cel puțin un an înainte. Noi toți împreună suntem obligați să ne unim forțele și să luptăm cu virusul.

Inamicul nostru comun este virusul contagios și periculos pentru viață. Oboseala de carantină este doar o oboseală. Deși devine pandemică, ea nu reprezintă un pericol pentru viață, dacă ne vom susține reciproc.

IPN