„Moldova Business Week - 2019” va conecta participanții la oportunitățile pe care le oferă mediul de afaceri din R.Moldova

  • 23 Octombrie 2019 16:24
„Moldova Business Week - 2019”  va conecta participanții la oportunitățile pe care le oferă mediul de afaceri din R.Moldova

„Moldova Business Week - 2019” - un eveniment economic internațional, care aduce în prim plan politici, reforme, tendințe și povești de succes, conectând participanții la toate oportunitățile pe care le oferă mediul de afaceri din R.Moldova.

„Grow in Moldova!” Cu acest îndemn debutează cea de-a VI-a ediție a Săptămânii Afacerilor din Moldova. 

Organizat de Agenția de Investiții în colaborare cu partenerii de dezvoltare și mediul asociativ, „Moldova Business Week - 2019” se va desfășura în perioada 13-16 noiembrie la Chișinău. La eveniment sunt așteptați peste 1000 de antreprenori, investitori, importatori și finanțatori, care se vor convinge că ambițiile economice ale țării noastre au la bază o creștere economică durabilă, sistem fiscal prietenos mediului de afaceri și o deschidere fără precedent spre stabilirea unor relații comerciale serioase și transparente cu parteneri din întreaga lume.

Agenda „Moldova Business Week” va include sesiuni cu experți de top, care vor împărtăși viziunile lor și tendințe de urmat în ceea ce privește dezvoltarea antreprenoriatului, promovarea exporturilor și atragerea investițiilor în țara noastră.

Vor fi 4 zile intense, pe durata cărora peste 100 speakeri locali și 26 speakeri din alte 15 țări vor discuta despre oportunitățile și provocările sectoarelor strategice, dar și ale sectoarelor de nișă, cu potențial de a genera valoare adăugată mare.

Săptămâna Afacerilor din Moldova va debuta cu paneluri dedicate reformelor-cheie pentru îmbunătățirea climatului investițional, progreselor și provocărilor investitorilor străini, urmate de o sesiune de discuții individuale B2B, pe durata căreia reprezentanții mediului de afaceri din străinătate și cei locali vor interacționa direct, în vederea stabilirii de parteneriate reciproc avantajoase.

Moldova Business Week este cel mai important eveniment în domeniul afacerilor din țară, organizat la Chișinău începând cu anul 2014. În fiecare an forumul a reunit un număr important de autorități, agenți economici din toate sectoarele economiei, importatori, exportatori, finanțatori locali și de peste hotare, iar interacțiunea dintre participanți a culminat cu încheierea, pe parcursul anilor, a zeci de parteneriate care au contribuit la dezvoltarea economiei naționale.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău