„Mă rog pentru bunica și verișorii mei din Cernăuți”. Teama în care trăiește fotbalistul portughez Ivan Buha de la Zimbru
-
27 Martie 2022 12:08
Noua achiziție a clubului Zimbru, fundașul portughez Ivan Buha, născut la Cernăuți, a dat un interviu pentru publicația Libertatea din România vorbește despre meleagurile natale din Ucraina, drama prin care trec ucrainenii și cum a ajuns la Chișinău.
Când a semnat, la începutul acestui an, cu Zimbru Chișinău, fundașul portughez Ivan Buha, 25 de ani, nu știa că așa va ajunge mai aproape de război. De fapt, el spera să ajungă în Cernăuțiul natal, aflat la 330 de kilometri de Chișinău. Nu vorbește nici ucraineană, nici rusă, dar vorbește românește, limba în care a fost crescut de mama sa.
„Mama a vorbit cu bunica, situația nu e bună deloc acolo”, a spus, îngrijorat, Buha, care a venit să joace miercuri, 23 martie, la Ploiești, într-un amical Petrolul – Zimbru (3-0).
„Vreau să fie pace, să pot vizita în liniște locurile natale”
„Am plecat din Cernăuțiul natal când aveam 6 ani. Dintre rude, bunica, unchiul, mătușa, verișori, toți sunt acolo. Am inima cât un purice și mă rog pentru ei”, explică fotbalistul.
Nu a apucat să-i viziteze înainte de război, deși sunt doar puțin peste 300 de kilometri de la Chișinău, adaugă Buha, care are doar pașaport portughez, dar sânge ucrainean.
„Vreau să se termine acest război, să fie pace, să pot să merg în liniște la Cernăuți”, afirmă Ivan. „Este foarte ciudat, într-adevăr, că m-am născut în Ucraina, dar nu vorbesc ucraineană. Nici măcar rusă. Știu românește, pentru că în acea zonă a Ucrainei se vorbește limba română. Mama vorbește cu mine și cu frații mei în românește. Limba ucraineană se învață acolo doar la școală, iar eu am plecat când aveam doar 6 ani”, explică fotbalistul cu pașaport lusitan.
A plecat din Ucraina „pentru o viață mai bună”
„Tata a plecat primul din Cernăuți, în 2000, mama l-a urmat, doi ani mai târziu. Au făcut totul pentru ca noi să avem o viață mai bună. Eu, fratele meu și cele trei surori ale noastre am mers în Portugalia, la Barreiro, în districtul Setubal, la finalul lui 2004”, explică Ivan.
Ivan a început cu futsalul la academia clubului Barreirense, dar a trecut apoi la fotbal. Fost junior al lui Sporting Lisabona, unde a fost coleg cu Cristi Ponde, un fotbalist cu origini maramureșene care a cochetat cu naționalele de juniori lusitane, și jucător la Nacional ori Leiria, Buha a ajuns din întâmplare la Chișinău.
Cum a ajuns la Zimbru
Buha a semnat la începutul anului cu Zimbru Chișinău „Am fost coleg la Figueirense cu un băiat care îl cunoștea pe vicepreședintele de la Zimbru. Echipa avea un fundaș stânga nigerian care urma să plece, căuta un jucător care să-l înlocuiască. Le-am trimis un clip de prezentare și au fost interesați. Inițial, am venit să văd dacă îmi place aici. Am jucat într-un test și mi s-a oferit imediat un contract. Am semnat pe doi ani și jumătate”, spune Ivan.
„Zimbru ajută refugiații din Ucraina care vin aici, cu alimente, haine, tot ce au nevoie. Clubul are hotel și o sală de sport, precum și o academie, iar spațiile de cazare sunt oferite refugiaților. Am văzut mulți copii mici și îmi venea să plâng când mă uitam la ei”, completează Ivan.
Sursa: Libertatea.ro