„Echipa Europa”, o inițiativă a Uniunii Europene de sprijin în perioada pandemiei, va oferi R.Moldova un nou suport în valoare de 36 de milioane de euro

  • 17 Decembrie 2021 13:22
„Echipa Europa”, o inițiativă a Uniunii Europene de sprijin în perioada pandemiei, va oferi R.Moldova un nou suport în valoare de 36 de milioane de euro

Echipa Europa din Rep. Moldova – o inițiativă a Uniunii Europene de sprijin în perioada pandemiei – a anunțat, astăzi, la Chișinău, un nou suport în valoare de 36 de milioane de euro. Acesta urmează să fie valorificat prin intermediul a trei inițiative care vor fi implementate în următorii patru ani, în cooperare cu agențiile europene. Inițiativele au fost lansate în prezența mai multor diplomați europeni și oficiali moldoveni.

Cele 36 de milioane de euro vor fi direcționate într-un program destinat comunităților locale în vederea îmbunătățirii calității vieții. Proiectele vor fi realizate prin intermediul agențiilor de dezvoltare din Germania, Austria și Polonia. O altă inițiativă a Echipei Europa vizează sporirea transparenței și a accesului la justiție. Ea va fi implementată cu suportul agențiilor de dezvoltare din Lituania și Franța, iar monitorizarea instanțelor moldovenești va fi realizată cu sprijinul societății civile. Cea de-a treia inițiativă vizează instituțiile de presă și va fi implementată de agenția slovacă pentru dezvoltare.

Ambasadorul Uniunii Europene, Janis Mazeiks, a spus că inițiativele vin să susțină sectoare cele mai importante.

„Toate aceste sectoare sunt vitale și au un rol important pentru oamenii din această țară. Considerăm că aceste proiecte susținute de Echipa Europa vor tatona terenul pentru îmbunătățirile ulterioare continue pentru țară, fie de ordin economic sau politic”, a declarat ambasadorul UE.   

Ambasadorul Uniunii Europene a vorbit și despre susținerea puternică și constantă oferită până acum Rep. Moldova. Prezentă la lansarea celor trei inițiative, premierul Natalia Gavrilița a spus că fondurile europene sunt esențiale pentru avansarea Rep. Moldova.

„Echipa Europa înseamnă unitate solidaritate și sprijin concret pentru țara noastră din partea Uniunii Europene. Eu, la fel ca și toți oamenii din Rep. Moldova care au simțit ajutorul și solidaritatea UE, mă simt cu adevărat parte a unei mari echipe. Din suportul valoros pe care îl primim creștem comunități refacem economia și continuăm să avansăm”, a subliniat premierul. 

Până în prezent, Echipa Europa a oferit Rep. Moldova 127 de milioane de euro sub formă de granturi și fonduri nerambursabile, donații de vaccinuri și echipamente medicale în valoare de câteva zeci de milioane de euro și de o asistență macrofinanciară de urgență de 100 de milioane de euro. În următorii trei ani, Rep. Moldova va beneficia din partea Uniunii Europene de un pachet de redresare economică 600 de milioane de euro.  

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău