„Diaconia” a lansat campania de Crăciun „În brațele mamei”, în cadrul căreia va colecta fonduri destinate mamelor tinere

  • 13 Decembrie 2018 14:23
 „Diaconia” a lansat campania de Crăciun „În brațele mamei”, în cadrul căreia va colecta fonduri destinate mamelor tinere

Misiunea Socială „Diaconia” a lansat campania de Crăciun „În brațele mamei”. Desfășurată pentru al optulea an consecutiv, în cadrul acțiunii sunt adunați bani și bunuri necesare pentru a susține mamele tinere.

Toate resursele adunate în urma acțiunilor campaniei vor fi utilizarea pentru asistarea familiilor aflate în criză temporară, beneficiare ale programului „În brațele mamei”.  Principalele nevoi ale unei mame aflate în dificultate sunt medicamentele și hrana pentru prunci, a subliniat  Ana Ceban, reprezentanta Misiunii Sociale ”Diaconia”:

”Cele mai mari nevoi sunt legate de medicamente, scutece, hrană specializată pentru nou născuți, tot ce înseamnă întreținerea centrului- produse alimentare neperisabile. Pentru a ajuta aceste mame pe tot parcursul anului, de Crăciun, știm că există o tradiție frumoasă în companii, în familii, să facă un gest de bunătate. Dacă vreți să ajutați un copil să crească în brațele mamei, contactați-ne. Anul acesta avem acțiuni pe care le fac anumite companii care, de Crăciun,  dăruiesc felicitări speciale partenerilor, alegând să cumpere felicitările realizate de voluntarii noștri”, a menționat Ana Ceban.

Principalele beneficiare ale centrului maternal al Misiunii Sociale ”Diaconia” sunt mamele minore, multe dintre ele orfane. Acestea sunt ajutate de către specialiștii centrului să dezvolte abilitățile maternale, inclusiv atașamentul față de nou-născut, așa încât să nu-și abandoneze copii, după cum a explicat secretarul general al Misiunii, Oleg Paraschiv.

”Încercăm să oferim un sprijin complex mamei cu copil. În primul rând este riscul ca această mamă să își abandoneze copilul și atunci încercăm să îi fim alături prin a-i oferi mamei un spațiu sigur, cu o echipă de specialiști precum educatori sociali, psihologi, asistenți sociali. Creăm o perioadă de liniște și căldură în care să se poată dezvolta atașamentul față de copil. Perioada de ședere este de maxim un an, pentru că sunt costuri mari de întreținere a unui cuplu mamă –copil. În această perioadă ne străduim însă ca mama să dezvolte atașamentul față de copil, dă dezvolte abilități de îngrijire, să luam legătura cu familia, în cazul în care ea există, sau să găsim persoane străine care să o ajute și să o susțină”

În centru maternal al Diaconiei sunt găzduite mame cu copii aflați în risc de abandon de până la trei ani. De asemenea, mamele cu copii mai mari sunt ajutate  de Misiunea Diaconia, prin intermediul unui centru de consultanță. Lansat în urma cu 8 ani, programul „În brațele mamei” al Centrului maternal ”Diaconia” a ajutat peste 100 de cupluri mamă-copil,  aflate în situație de criză. Iar alte sute de familii au fost susținute și asistate la distanță.  

Costul întreținerii în centrul maternal al unui cuplu mamă-copil este de circa 150 de lei pe zi.

Toți cei interesați să susțină proiectele și campaniile caritabile derulate de Misiunea Socială” Diaconia” de pe lângă Mitropolia Basarabiei în R. Moldova pot afla mai multe detalii pe http://diaconia.md/ (http://diaconia.md/).

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora exactă * Știri
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău