„Consens al tuturor statelor membre UE”. Nicușor Dan anunță că, la propunerea României, R. Moldova obține ajutor european după contaminarea Nistrului

  • 20 Martie 10:16
„Consens al tuturor statelor membre UE”. Nicușor Dan anunță că, la propunerea României, R. Moldova obține ajutor european după contaminarea Nistrului

Președintele Nicușor Dan a anunțat că, la propunerea României, în concluziile finale ale reuniunii Consiliul European a fost inclus un paragraf referitor la sprijinul acordat Republica Moldova în contextul contaminării râului Nistru.

Șeful statului a precizat că reprezentanții României au introdus acest subiect încă din faza negocierilor asupra proiectului de concluzii ale summitului, solicitând sprijin din partea Comisia Europeană pentru gestionarea situației de urgență.

„La propunerea României, a reprezentanților noștri de aici, în negocierea inițială pe concluziile acestui summit, pe proiectul de concluzii ale Summitului, a fost introdus paragraful cu Moldova, necesitatea de asistență a Comisiei față de contaminarea Nistrului și afectarea localităților pe care le cunoașteți. Și pentru că nu a fost un subiect, și pentru că au fost destule subiecte suficient de, să le spunem, discutabile între membrii Consiliului, acest subiect a trecut foarte repede prin unanimitatea membrilor, adică toată lumea a fost de acord că Moldova e o țară parteneră și că, pentru această situație de urgență, trebuie ajutată de Comisie, cam asta a fost”, a declarat președintele, la finalul summitului de la Bruxelles.

Potrivit acestuia, includerea rapidă a paragrafului în documentul final reflectă consensul statelor membre privind necesitatea acordării de sprijin Chișinăului, în contextul impactului contaminării asupra comunităților afectate.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
27,74
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:2,86 m/s
Wed
19
Thu
19
Fri
20
Sat
20
Sun
22
Arhivă Radio Chișinău