Să spui la moartea lui Matcovschi că am pierdut un poet înseamnă să nu spui nimic, scrie Timpul. Am pierdut un caracter. Un bărbat. Matcovschi a fost un mare poet, dar și un mai mare incomod, subliniaza ziarul. De el se temeau și împărații, dar și poeții, colegii lui. Împărații încercau să-l măgulească, poeții – să-l ocolească. Când vorbea, tăia în carne vie. De aceea, împărații i-au tăiat cărțile, pizmașii i leau hulit. De aceea, lumea l-a iubit, i-a cântat poeziile. Și i le va cânta, afirma cotidianul.

În ultimii ani, Dumitru Matcovschi a scris și a vorbit numai despre durere, remarca Pavel Paduraru in Timpul. Poetul îi spunea la una din intilniri, că toți politicienii sunt niște mincinoși, iar scriitorii au devenit niște păpuși utile pentru aceștia  doar în campaniile electorale. Timpul scrie ca in afară de niște formalități de rutină, statul nu a avut grijă de el. A fost părăsit, ignorat, uitat… Și dacă acum nu era mort, nimeni nu avea să-și amintească de el. În secolul egoismului, dragostea față de morți a devenit o tradiție sacră, concluzioneaza publicistul de la Timpul.

Jurnal de Chișinău amintește că în mai 1989, poetul nu era la prima încleștare cu puterea. Ceva mai înainte, i se tăiase o carte. Descântece în alb și negru rămâne un titlu consacrat și prin abuz inchizitorial. A fost apoi pur și simplu alungat de la rev. Cultura – era ziaristul și omul de litere indezirabil. Ajuns într-un târziu la Basarabia, a făcut din revista pe care tot el o rebotezase o tribună a românismului. Apogeul acestei angajări publicistice a fost tipărirea eseului lui Valentin Mândâcanu.  Curajul lui Dumitru Matcovschi, adunat cu cel al lui Valentin Mândâcanu, au întors astfel mersul chiomb al istoriei, apreciază Jurnal de Chișinău.

În toți acești ani, Dumitru Matcovschi a continuat să scrie, cu o îndârjire  profetică, în ciuda tuturor vicisitudinilor, ridiculizând „vremurile sărace” și dând dovadă de o longevitate poetică ieșită din comun, scrie Emilian Galaicu Paun in Jurnal de Chișinău. Între timp, baștina sa – satul Vadul-Rașcov – a ajuns loc de pelerinaj, iar acum, că Marele Bărbat al acestui neam își va dormi aici somnul de veci, adeverește ceea ce știa o lume întreagă: omul Dumitru Matcovschi a sfințit acest pământ; dacă trebuie să poarte un nume „anul în care Dumnezeu a fost român” – an de cotitură în destinul Basarabiei –, dar și ziua în care ne vom lua rămas bun de la Poet – deloc întâmplător chiar 28 iunie! –, acesta fie Dumitru Matcovschi, scrie Jurnal de Chișinău.

„Simplă de tot, scurtă de tot viața ne este...“, titreaza Adevarul. În aceste zile, Dumitru Matcovschi urma să lanseze un nou volum de poezii numit „Poeme în genunchi“. Potrivit presedintelui uniunii scriitorilor Arcadie Suceveanu, lansarea va avea loc în octombrie, la cea de-a treia ediție a festivalului internațional de poezie și cântec care poartă numele artistului și are loc la Vadul-Rașcov.