„Colindatul de ceată bărbătească“, în lista patrimoniului mondial UNESCO
-
06 Decembrie 2013 15:11
Obiceiul tradițional de iarnă „Colindatul de ceată bărbătească“ din Republica Moldova și din România, a fost inclus în lista patrimoniului mondial UNESCO.
Decizia a fost luată la sesiunea Comitetului pentru salvgardarea patrimoniului imaterial al UNESCO care a avut loc la Baku, în Azerbaidjan. Dosarul pentru înscrierea obiceiului a fost întocmit în comun de autoritățile din domeniu, de pe ambele maluri ale Prutului. Este pentru prima dată în istorie când pe această listă este introdus un element ce ține de patrimoniul cultural național din Republica Moldova.
Printre cele aproape 10 localități din diferite colțuri ale Republicii Moldova în care acest obicei al ”Colindatului de ceată bărbătească” este încă viu, se numără și Câșlița-Prut din raionul Cahul, de unde este originar și Valeriu Chiperi. Acesta se declară foarte mândru că acum despre existența unei astfel de tradiții va afla o lume întreagă.
Printre cele mai mari contribuții aduse la pregătirea dosarului privind includerea obiceiului în patrimoniul UNESCO le-a adus doctorul în știință, Varvara Buzilă, președinta Comisiei Naționale pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.
Potrivit ministrului Culturii, Monica Babuc, acest eveniment vine să atragă atenția nu doar a cercetătorilor, etnologilor și focloriștilor asupra păstrării și perpetuării tradițiilor și obiceiurilor extraordinare, ci și a întregii societăți.
Pregătirea dosarului privind introducerea obiceiului colindatului bărbătesc pe lista patrimoniului imaterial a început în ianuarie 2010, și a fost depus în martie 2012. Această listă a fost întocmită oficial în anul 2008, conform "Convenției pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial", încheiată la Paris, în octombrie 2003. Lista includea în anul 2011 un număr de 166 de opere din 76 de țări.