Premiul Nobel pentru literatură din 2025 este acordat autorului maghiar László Krasznahorkai „pentru opera sa captivantă și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”, potrivit site-ului Nobelprize.org.

Laureatul premiului Nobel pentru Literatură din 2025, László Krasznahorkai, se îndreaptă și el spre Est, adoptând un ton mai contemplativ și fin calibrat. Rezultatul este o serie de opere inspirate de impresiile profunde lăsate de călătoriile sale în China și Japonia, scrie pe contul de X al Premiilor Nobel.

Despre căutarea unei grădini secrete, romanul său din 2003 „Északról hegy, Délről tó, Nyugatról utak, Keletről folyó” („Un munte la nord, un lac la sud, căi spre vest, un râu la est”, 2022) este o poveste misterioasă, cu secțiuni lirice puternice, care se desfășoară la sud-est de Kyoto. Opera are caracterul unui preludiu la bogata „Seiobo járt odalent” (2008; „Seiobo There Below”, 2013), o colecție de șaptesprezece povestiri aranjate într-o secvență Fibonacci despre rolul frumuseții și al creației artistice într-o lume a orbirii și a impermanenței. Alături de cincimea sa de epopei, aceasta reprezintă opera majoră a lui Krasznahorkai.

Cartea este o descriere magistrală, în cursul căreia cititorul este condus printr-o serie de „uși laterale” către actul inexplicabil al creației, mai scrie sursa citată.

Cine e László Krasznahorkai

Autorul László Krasznahorkai s-a născut în 1954 în micul oraș Gyula din sud-estul Ungariei, lângă granița cu România. O zonă rurală izolată similară este scena primului roman al lui Krasznahorkai, „Sátántangó”, publicat în 1985 („Satantango”, 2012), care a făcut senzație în Ungaria și a reprezentat opera de debut a autorului. Romanul descrie, în termeni puternic sugestivi, un grup de locuitori săraci dintr-o fermă colectivă abandonată din zona rurală a Ungariei, chiar înainte de căderea comunismului. Tăcerea și anticiparea domnesc, până când carismaticul Irimiás și prietenul său Petrina, pe care toți îi credeau morți, apar brusc pe scenă. Pentru locuitorii care îi așteptau, ei par mesageri ai speranței sau ai judecății de apoi. Elementul satanic la care se referă titlul cărții este prezent în moralitatea lor de sclavi și în pretențiile șarlatanului Irimiás, care, deși eficiente, sunt înșelătoare și îi lasă pe aproape toți încurcați. Toți personajele din roman așteaptă să se întâmple un miracol, o speranță care este de la bun început spulberată de motto-ul kafkian din introducerea cărții: „În acest caz, voi rata lucrul așteptându-l”, scrie News.ro.

Romanul a fost ecranizat într-un film extrem de original în 1994, în colaborare cu regizorul Béla Tarr.

Criticul american Susan Sontag l-a numit pe Krasznahorkai „maestrul apocalipsei” în literatura contemporană, o concluzie la care a ajuns după ce a citit a doua carte a autorului, „Az ellenállás melankóliája” (1989; „Melancolia rezistenței”, 1998). Aici, într-o fantezie horror febrilă care se desfășoară într-un mic oraș maghiar situat într-o vale din Carpați, drama a fost intensificată și mai mult. Încă de la prima pagină, noi - împreună cu neatrăgătoarea doamnă Pflaum - ne trezim într-o stare de urgență amețitoare. Semnele de rău sunt numeroase. Un moment crucial în succesiunea dramatică a evenimentelor este sosirea în oraș a unui circ fantomatic, a cărui atracție principală este carcasa unei balene uriașe. Acest spectacol misterios și amenințător pune în mișcare forțe extreme, provocând răspândirea violenței și a vandalismului. Între timp, incapacitatea armatei de a preveni anarhia creează posibilitatea unei lovituri de stat dictatoriale. Folosind scene onirice și caracterizări grotesce, László Krasznahorkai descrie cu măiestrie lupta brutală dintre ordine și dezordine. Nimeni nu poate scăpa de efectele terorii.

În romanul „Háború és háború” (1999; Război și război, 2006), Krasznahorkai își îndreaptă atenția dincolo de granițele patriei sale maghiare, permițându-i umilului arhivist Korin să decidă, ca ultim act al vieții sale, să călătorească de la periferia Budapestei la New York, pentru a putea, pentru o clipă, să ocupe locul său în centrul lumii. Acasă, în arhive, el a găsit o epopee antică de o frumusețe excepțională despre războinicii care se întorc acasă, pe care speră să o facă cunoscută lumii.

Proza lui Krasznahorkai s-a dezvoltat către o sintaxă fluidă, cu propoziții lungi și sinuoase, lipsite de puncte, care a devenit semnătura sa, este de părere Comitetul Nobel.

Scurt istoric al premiului Nobel pentru Literatură

Nobelul pentru Literatură răsplătește cele mai valoroase opere dintre toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvelă, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri, scrie Digi24.ro.

Încă de la primul premiu, decernat în 1901 poetului și filosofului Sully Prudhomme, distincția a fost acordată autorilor de diferite limbi și culturi, atât scriitorilor necunoscuți, cât și celor care atinseseră deja celebritatea.

Începând din 1901 au fost acordate 117 premii Nobel pentru literatură. Nu a fost acordat în șapte ocazii: în 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942 și 1943. Dintre cei 121 laureați ai acestui premiu, 18 sunt femei.

Premiul Nobel pentru Literatură a fost împărțit, de patru ori, de câte doi laureați - în 1904 (Frédéric Mistral, José Echegaray), 1917 (Karl Gjellerup, Henrik Pontoppidan), 1966 (Shmuel Agnon, Nelly Sachs), 1974 (Eyvind Johnson, Harry Martinson).

Două persoane au refuzat Premiul Nobel pentru Literatură. În 1958, scriitorul de origine rusă Boris Pasternak a fost obligat de conducerea Uniunii Sovietice să refuze premiul, iar în 1964, Jean-Paul Sartre l-a refuzat din proprie inițiativă, scriitorul refuzând, în mod constant, toate onorurile oficiale care i-au fost acordate.

Cel mai tânăr laureat al premiului pentru literatură este Rudyard Kipling, faimos pentru romanul „Cartea junglei”, care avea 41 de ani când a primit distincția, în 1907. Doris Lessing este cea mai vârstnică laureată, având 87 de ani când a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 2007.

Scriitoarea sud-coreeană Han Kang a câștigat premiul Nobel pentru literatură pe anul 2024, pentru „pentru proza sa poetică intensă care confruntă traumele istorice și expune fragilitatea vieții umane”, potrivit comunicatului oficial al Academiei Regale Suedeze.