Zona euro și FMI au ajuns la un punct de vedere comun cu privire la Grecia

  • 10 Februarie 2017 13:40
Zona euro și FMI au ajuns la un punct de vedere comun cu privire la Grecia

Creditorii din zona euro și Fondul Monetar Internațional (FMI) au căzut de acord cu privire la o poziție comună pe care o vor prezenta Greciei, a declarat vineri un oficial de rang înalt din zona euro, informează Agerpres.

Vineri după-amiază este programată să aibă loc o întâlnire a creditorilor internaționali cu oficialii greci, a spus șeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.

"Există un acord pentru a prezenta un punct de vedere comun oficialilor greci", a spus oficialul din zona euro, arătând că, deocamdată, rezultatul reuniunii de vineri este clar și că, de asemenea, nu este clar dacă Atena va accepta propunerile.

"Vom vedea care va fi rezultatul reuniunii", a adăugat oficialul.

Faptul că zona euro și FMI au ajuns la un punct de vedere comun cu privire la Grecia este un progres, având în vedere că între cele două părți există de mai multe luni o dispută cu privire la ținta de deficit bugetar primar pe care Grecia ar trebui să o atingă în 2018, precum și cu privire la o nouă reducere a datoriei Greciei. Aceste diferențe au blocat până acum eliberarea de noi tranșe din ultimul acord de asistență convenit de Grecia cu creditorii din zona euro.

La rândul său, agenția de presă Bloomberg a informat că creditorii Greciei ar putea prezenta vineri guvernului condus de Alexis Tsipras un set de măsuri necesare pentru finalizarea procedurii de revizuire a acordului de asistență. Sursele adaugă că propunerea va include măsuri fiscale echivalente cu aproximativ 2% din Produsul Intern Brut al Greciei, care ar urma să fie declanșate dacă Grecia nu atinge țintele de deficit convenite în ultimul acord de asistență.

Anterior, FMI a anunțat că ia considerare acordarea unui nou împrumut Greciei, care să se adauge celor 86 miliarde de euro acordate de țările din zona euro, însă numai dacă planurile de reducere a datoriei Greciei sunt credibile. În schimb, creditorii europeni ai Greciei vor ca FMI să se alăture planului de asistență înainte de eliberarea următoarei tranșe de împrumut din acordul cu zona euro.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău