Zmeura, bogată în vitamine și minerale valoroase
-
06 Iunie 2018 17:59
Zmeura (Rubus Idaeus) este bogată în ingrediente valoroase, o gamă întreagă de substanțe fitochimice care protejează sănătatea celulară și reglează enzimele care provoacă inflamații.
Zmeura ajută la reducerea riscului de boli cronice, cum ar fi obezitatea, diabetul de tip 2 și bolile cardiovasculare. De interes deosebit este acidul elagic, pentru că are proprietăti antiinflamatorii. Beneficiile anticancer ale fructelor au fost atribuite mult timp antioxidanților și substanțelor fitochimice.
În studiile medicale asupra cancerelor la sân, de col uterin, de esofag și de prostată s-a demonstarat că fitochimicalele din zmerură joacă un rol important în reducerea stresului oxidativ, inflamației și în dezvoltarea și proliferarea celulelor canceroase. Datorită conținutului ridicat de antioxidanți, zmeura protejează de degenerescența maculară.
Fructele sunt bogate în vitamine și minerale, cum ar fi vitaminele B1, B2, B6, C, E și mineralele calciu, potasiu, fosfor, magneziu, mangan, fier și zinc. O sută de grame de zmeură acoperă un sfert din necesarul zilnic de vitamina C al unui adult.
Zmeura fruct comestibil al genului Rubus din familia trandafirilor, nativă din Europa și Asia, este cultivată în prezent în întreaga lume.
Zmeura se găsește într-o varietate de culori – de la negru la purpuriu, roșu, portocaliu, galben și alb. Fructele sunt mici sau mari, rotunde, lungite sau conice. Zmeura roșie este cea mai cultivată în întrega lume. Zmeura se află în plin sezon în perioada iunie – octombrie. Un consum de zmeură îmbunătățește starea generală de sănătate și are efecte benefice asupra pacienților cu boli precum Alzheimer sau Parkinson. Totodată, studiile au confirmat faptul că flavonoidele și acizii fenolici din zmeură au proprietăți antibiotice și anticanceroase.
Există mai multe modalități de a include zmeura în dietă. Ca desert, puteți adăuga zmeura în iaurt proaspăt sau în salate, prăjituri, tarte, înghețate. De asemenea, din zmeură se pot face gemuri, jeleuri, dulcețuri, ceaiuri, siropuri, băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice sau oțet.
Sursa: Rador