Ziua Pământului 2021: Peste 100 de laureați ai Premiului Nobel cer liderilor mondiali să renunțe la combustibilii fosili
-
21 Aprilie 2021 15:53
Pe măsură ce liderii lumii se pregătesc pentru summitul virtual privind schimbările climatice organizat de președintele american Joe Biden, peste 100 de laureați ai Premiului Nobel au un mesaj clar pentru aceștia: țineți combustibilii fosili în pământ, relatează CNN, potrivit hotnews.ro.
Dalai Lama și 100 de alți câștigători ai prestigiosului premiu i-au scris lui Biden și celor care vor participa la întâlnirea de joi, îndemnându-i să facă pași concreți pentru renunțarea treptată la combustibilii fosili în vederea prevenirii unor schimbări climatice catastrofale, scrie sursa citată.
„Arderea de combustibili fosili este responsabilă pentru aproape 80% din emisiile de dioxid de carbon începând de la revoluția industrială”, notează scrisoarea, adăugând că „permiterea continuării extinderii acestei industrii este imorală”.
Semnatarii cer liderilor mondiali să ia măsuri.
„Liderii, nu industriile, au puterea și responsabilitatea morală să întreprindă acțiuni îndrăznețe pentru a rezolva această criză”, afirmă aceștia.
Laureații au subliniat trei pași despre care aceștia afirmă că trebuie luați de către lideri: oprirea oricăror expansiuni viitoare a producției de petrol, gaze naturale și cărbune; renunțarea treptată la producția existentă într-o manieră corectă și echitabilă; și realizarea de investiții masive în tranziția către energie regenerabilă la nivel global.
„Pe lângă faptul că sunt sursa principală a emisiilor, există poluarea locală și costurile de mediu și sănătate asociate cu extracția, rafinarea, transportarea și arderea combustibililor fosili. Aceste costuri sunt adesea plătite de populațiile indigene și comunități marginalizate”, afirmă autorii scrisorii.
Printre semnatarii acesteia se numără Jody Williams, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 1997 pentru campania sa de a interzice minele antipersonal, Harald zu Hausen, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 2008 pentru descoperirea virusului papiloma uman care cauzează cancerul cervical, și Frances H. Arnold, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2018 pentru realizarea primei „evoluții direcționate” a enzimelor.