Ziua Națională a României cu vin fiert, fasole cu cârnați și ceremonii militare, în mai multe orașe din Moldova
-
30 Noiembrie 2017 11:15
Ziua Națională a României va fi prilej de sărăbătoare în orașele din zona Moldovei, când autoritățile locale îi așteaptă cu vin fiert și fasole cu cârnați pe localnici și turiști. Pentru a cinsti memoria eroilor, vor organizate ceremonii militare și depuneri de coroane, scrie Mediafax.ro.
Brăila
La Brăila, autoritățile au pregătit spectacole și un târg al meșterilor populari, dar și ceremonii militare pentru a marca Ziua Națională a României. Tot vineri, va fi deschis în mod oficial iluminatul festiv.
Prefectura și Garnizoana Brăila organizează, de 1 Decembrie, manifestări dedicate Zilei Naționale, care vor culmina cu o paradă militară. În cadrul evenimentului, brăilenii care se vor afla în Piața Independenței vor primi, gratuit, porții de fasole cu ciolan.
Tot pe 1 Decembrie, în centrul orașului Brăila va fi inaugurat Târgul de Iarnă. Timp de 10 zile, în parcarea de lângă Palatul Administrativ vor fi 20 de căsuțe de lemn unde își vor expune marfa meșteri populari din România și din Republica Moldova.
De Ziua Națională, la Brăila va avea loc și o Paradă a Colindătorilor. Conform programului anunțat de Primărie, alaiul va porni din cartierul Viziru și va merge pe Calea Călărașilor, până în Piața Independenței.
Seara, primarul Marian Dragomir va aprinde luminile de sărbătoare de pe străzile municipiului Brăila. Ceremonia va avea loc în Piața Independenței acolo unde va fi amplasată și o scenă pentru concerte.
În perioada 1 – 10 decembrie, în cadrul Târgului de Iarnă, zeci de artiști din toată țara și din Republica Moldova vor urca pe scena construită de Primărie. Ansamblul Baștina Strășeni din Republica Moldova și Ansamblul profesionist de muzică și dans popular „Izvorașul” al Palatului Culturii „Nicolae Botgros” din Cahul se află printre invitații speciali.
Primăria municipiului Brăila a anunțat că pentru evenimentele organizate de municipalitate a fost alocată suma de 60.000 de lei.
Galați
Ceremonii religioase și militare, spectacole și un târg al meșterilor populari vor avea loc, în municipiul Galați, cu ocazia Zilei Naționale a României și a Sărbătorii Sfântului Andrei, ocrotitorul spirtual al orașului.
În perioada 30 noiembrie - 3 decembrie, la Galați au loc manifestări religioase, militare și de divertisment.
În 1 Decembrie, Prefectura și Garnizoana Galați organizează manifestări dedicate Zilei Naționale a României. Acestea încep cu un „Te Deum" la Catedrala Arhiepiscopală, ce va fi urmat de un ceremonial militar și religios la Mausoleul Eroilor din Cimitirul Eternitatea.
Pe esplanada Prefecturii din Galați vor mai fi un ceremonial cu paradă militară, precum și exerciții demonstrative de intervenție în situații deosebite.
Primăria municipiului Galați a anunțat că pentru evenimentele organizat în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie a fost alocată suma de 625.233,53 lei fără TVA.
Botoșani
Pentru 1 Decembrie, Primăria Botoșani a pregătit 1.000 de porții de fasole cu cârnați și vin fiert, care sunt preparate la cantina de ajutor social, cu bani din sponsorizări.
Prefectura Botoșani a comandat 800 de stegulețe tricolore care vor fi împărțite celor prezenți la parada militară, iar Consiliul Județean Botoșani vine cu un program artistic susținut de Orchestra ”Rapsozii Botoșanilor”.
Evenimentele dedicate Zilei Naționale debutează vineri, la ora 9.30, cu ceremonia militară în Centrul Vechi al orașului, odată cu constituirea detașamentului de onoare, format din plutoane de militari de la Unitatea Militară 01251 Botoșani, Unitatea Militară 01189 Botoșani, Inspectoratul Județean de Jandarmi și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență.
La ora 10:00 este programată întâmpinarea oficialităților și interpretarea Imnului Național al României, urmat de oficierea unei slujbe religioase și depunerea de coroane la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.
De la ora 11:00 este programată defilarea detașamentului de onoare, iar de la ora 14.00, în fața sediului Prefecturii, va avea loc un spectacol susținut de Orchestra ”Rapsozii Botoșanilor” și soliștii acesteia.
Iași
La Iași, ceremoniile dedicate Zilei Naționale nu mai au loc în Piata Unirii, anul acesta, ci în Piata Palatului Culturii. Ceremoniile începe de la ora 10.
”Am adus un element de noutate în desfășurarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale, din dorința de a clarifica anumite momente istorice din viața acestui oraș. Astfel, aniversarea zilei de 1 decembrie o vom face în fața Palatului Culturii, în zona în care, pe parcursul anului, se desfășoară mai multe evenimente, inclusiv cele dedicate cinstirii memoriei celor care s-au jertfit în decembrie 1989. Momentul aniversar va fi însoțit și de o paradă militară, motiv pentru care îi mulțumesc public ministrului Apărării Naționale, domnul Mihai Fifor, pentru că a inclus și Iașiul în rândul celor trei orașe în care vor avea loc parade militare, alături de București și Alba Iulia”, a declarat primarul Iașiului, Mihai Chirica,
La ora 10, la Iași va avea loc un concert de muzică populară, ”Noi suntem români”, la care vor cânta Constantin Bahrin, David Simion, Claudia Martinică, Ștefan Pintilie.
Va urma o slujbă oficiată de înalții prelați ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Episcopiei Romano – Catolice, iar oficialitățile prezente vor susține discursuri de pe scena amplasată lângă statuia domnitorului Ștefan cel Mare. Vor fi depuse coroane de flori, iar mai apoi va începe parada militară.
La ora 12 va începe partea a doua a concertului de muzică populară, când vor cânta Olimpia Nistor, Cristinel Iordăchioaia, Nina Cuciuc și Ștefan Deaconița.
Tot la 12 vor fi servite și 5.000 de porții de fasole de post, cârnați, ceai și vin fiert.
La ora 17.00 se vor aprinde luminile de Crăciun, iar ieșenii vor putea urmări și retragerea cu torte a militarilor Brigăzii 15 Mecanizate “Podu Înalt”, pe traseul Muzeul Unirii – Pietonalul Ștefan cel Mare – Palatul Culturii.
Evenimentele dedicate Zilei Naționale se vor încheia cu proiecții de lumină pe un drapel montat pe turnul Palatului Culturii, în timpul intonării imnului național de către fanfara militară.