Ziua Internațională a Taților, marcată la Chișinău

  • 18 Iunie 2018 09:05
Ziua Internațională a Taților, marcată la Chișinău

Peste o sută de tați, alături de copiii lor au participat duminică, 17 iunie, la un eveniment sportiv dedicat Zilei Internaționale a Taților, care a fost organizat la Chișinău. Micii sportivi au avut ocazia să-și pună uniformele în vestiarele echipei naționale de fotbal din Moldova și să participe la activități sportive cu elemente de fotbal pe arena principală a stadionului Zimbru, unde joacă echipele naționale, transmite IPN.

Evenimentul a fost organizat de către UNICEF Moldova și Federația Moldovenească de Fotbal. Nicolae Cebotari, secretar general al Federației, a declarat în cadrul deschiderii evenimentului, că FMF este onorată să se implice alături de UNICEF în organizarea acestei sărbători, deoarece rolul tatălui este unul extrem de important în viața fiecărui copil. „Sperăm că unii dintre copiii care participă astăzi la aceste competiții, alături de tații lor, vor completa pe viitor lotul echipei naționale de fotbal”, a notat Nicolae Cebotari.

Prezentă la eveniment, Margarita Tileva, reprezentantă de țară adjunctă, UNICEF Moldova a declarat că în acest an UNICEF a decis să lanseze o campanie specială, pentru a pune în valoare contribuția taților în creșterea și dezvoltarea copiilor. „Este foarte important ca și tatăl să ia în brațe copilul, așa cum face mama, să aibă grijă de el, să petreacă timp cu el. Și asta mai ales în primii ani de viață, atunci când creierul se dezvoltă mult mai rapid”, a declarat oficiala citată într-un comunicat de presă al UNICEF Moldova.  

Stas Șiica a venit la competiția sportivă împreună cu cei doi copii ai săi – un băiat de opt ani și o fetiță de doi ani: „Sunt impresionat de felul în care a fost organizat evenimentul. Ne-am dori să existe mai multe posibilități pentru părinții care vor să își petreacă timpul liber cu copiii într-un mod activ și interesant. Ziua Internațională a Taților ne amintește o dată în plus că este foarte important ca noi, bărbății, să ne implicăm zilnic în educarea și creșterea copiilor noștri”, a spus bărbatul.

Innes Graeme, voluntar din Marea Britanie care activează în Republica Moldova de un an, a venit la eveniment împreună cu fiica sa, de patru ani. „E o sărbătoare foarte frumoasă și mă bucur enorm că sunt aici. Eu cred că este foarte important pentru tați să fie alături de copii lor și să se implice în creșterea și educarea lor. Tatăl are un rol foarte important pentru întreaga familie, în special pentru copii”, a menționat voluntara.

Alexei Chitoroagă, un alt participant la competiție, spune că își dedică tot timpul liber celor doi copii, Daniel, de nouă ani, și Bianca, de trei ani. „Mergem împreună la plimbare, facem sport, citim, ne jucăm și ne distrăm. Și la evenimentul de azi am venit cu toată familia. Astfel de sărbători sunt foarte bune pentru că ne amintesc cât este de important să ne implicăm constant în viața copiilor, care au nevoie zilnic de noi pentru a  crește și a se dezvolta armonios”, a spus Alexei Chitoroagă.

Soția sa, Diana Chitoroagă, spune că Ziua Internațională a Taților ar trebui sărbătorită la scară largă în Republica Moldova. „Cred că e un bun prilej să le amintim taților cât de mult contează implicarea lor pentru copii. Familia noastră va sărbători în fiecare an ziua taților, fiindcă tăticul nostru e cel mai bun și se implică în tot ce îi vizează pe copii noștri”, a declarat Diana Chitoroagă.

La activitățile sportive au participat tați cu copii de diferite vârste, băieți și fete, precum și copii cu dizabilități și copii de pe malul stâng al Nistrului. Federația Moldovenească de Fotbal a donat, în cadrul evenimentului, un lot de echipament sportiv grădiniței „Sun Rise”, una din grădinițele inclusive din Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sun
28
Mon
25
Tue
21
Wed
23
Thu
24
Arhivă Radio Chișinău