Ziua Internațională a Pacificatorilor ONU, marcată la Chișinău
-
29 Mai 2018 12:48
Ziua Internațională a trupelor de pace a Organizației Națiunilor Unite, marcată anual la 29 mai, a fost celebrată astăzi și la Chișinău. Tot astăzi se împlinesc 70 de ani de la prima misiune autorizată a ONU de menținere a păcii.
Timp de 15 ani, de când Republica Moldova participă la misiuni de menținere a păcii sub egida ONU, 119 militari ai Armatei Naționale s-au aflat în misiuni în Coasta de Fildeș, Liberia, Sudan, Republica Centrafricană sau Kosovo. Mulți dintre militarii din trupele de pace spun că ar mai pleca în astfel de misiuni care, deși sunt periculoase, îi ajută să acumuleze experiență. Printre „căștile albastre” din Republica Moldova sunt și câteva femei, care se declară mândre de faptul că au putut să reprezinte țara la nivel internațional.
„Pe o perioadă de un an jumătate am fost detașată în misiunea Minusca, aflată în Republica Centrafricană. Inițial am fost detașată în MOK, unde am fost responsabilă de evidența persoanelor decedate și rănite, precum și a armamentului sechestrat. Cel mai complicat a fost patrularea zilnică a străzilor și a cartierelor. Orașul era în stare de conflict religios, dintre musulmani și creștine. Când am fost acolo, conflictul a escaladat și erau zilnic atacuri, vărsări de sânge”, spune maiorul Iulia Madan.
Iată ce au spus și alți militari din trupele de pace.
„Am fost în misiune de pacificare în Coasta de Fildeș. Eu eram neînarmat, aveam uniformă. Misiunea mea era de a supraveghea, de a colecta informații, de a discuta cu populația locală, de a vede care sunt problemele. Noi nu ne implicam în viața cotidiană a localnicilor, noi eram în teren, eram ochii și urechile misiunii”, povestește locotenent-colonelul Gheorghe Donica.
„Timp de jumătate de an, am fost într-o misiune de pacificare în Kosovo. Cel mai complicat a fost distanța mare de casă și familie. În rest, misiunea nu a fost grea, au fost activități pe care le facem și de zi și în Republica Moldova. Este vorba despre menținerea ordinii publice, paza obiectivelor de importanță majoră, patrulări”, explică plutonierul major, Juncu Valeriu.
Ministrul Apărării, Eugen Sturza, a declarat că astăzi li se aduce un omagiu militarilor, polițiștilor și civililor care acționează în spiritul păcii.
„Printre acești bravi bărbați și femei sunt și nouă militari ai Armatei Naționale, care se află acum în misiuni(...) Am același sentiment de respect și pentru ceilalți 110 pacificatori care au purtat cu demnitate bereta albastră, protejându-i pe cei mai vulnerabili: copii și femeile din țările afectate de război”.
Coordonatoarea rezidentă a ONU în Republica Moldova, Dafina Gercheva, și-a exprimat recunoștința pentru aproape un milion de bărbați și femei care au făcut serviciul sub drapelul ONU din 1948 încoace.
„Moldova are rolul său important de țară care contribuie cu trupe de când s-a alăturat ONU, în 1992. Cercetările au constatat că operațiunile de menținere a păcii reduc în mod semnificativ riscul de conflicte.”
Prima misiune a ONU de menținere a păcii și-a început activitatea acum 70 de ani în Palestina.