Ziua Internațională a Medicului de Familie, marcată în acest an cu genericul „Medicii de familie: inima asistenței medicale”
-
19 Mai 2023 14:35
Ziua Internațională a Medicului de Familie este marcată în acest an cu genericul „Medicii de familie: inima asistenței medicale”.
„În această zi avem prilejul să recunoaștem încă o dată rolul și să apreciem eforturile neobosite ale medicilor de familie și ale echipelor de asistență medicală primară în îmbunătățirea rezultatelor în domeniul sănătății și crearea de comunități mai sănătoase.
Responsabilitatea medicului de familie este mare, având mereu grijă de oameni și oferind ceea ce este necesar pentru bunăstarea și protecția acestora, identificând nevoile pacienților pentru garantarea dreptului fundamental la sănătate.
Felicităm astăzi toți medicii de familie! Apreciem activitatea neprețuită pe care o desfășurați și vă dorim să aveți parte de multă sănătate și recunoștință,” se arată într-un comunicat emis de CNAM.
Pentru acordarea asistenței medicale primare în 2022 au fost alocate din fondurile AOAM peste 2,4 miliarde de lei. În anul trecut, pentru cheltuielile de personal destinate celor cca 1900 de medici de familie, CNAM a transferat mai mult de aproximativ 582 de milioane de lei.