Ziua Internațională a Copilului | Programul manifestațiilor pregătite de autoritățile municipale

  • 01 Iunie 2019 09:33
Ziua Internațională a Copilului | Programul manifestațiilor pregătite de autoritățile municipale

Pentru sâmbătă, 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, autoritățile municipale au pregătit un program de acțiuni, la care sunt invitați toți copiii și părinții lor. Începând cu ora 11.00, în Scuarul Catedralei Mitropolitane Nașterea Domnului, șirul acțiunilor începe cu un recitalul de muzică al orchestrei de instrumente aerofone a Școlii de Arte „Valeri Poleakov”, transmite IPN.

În același loc, de la ora 11.30 și până la 15.30, va avea loc programul de divertisment „Lumea copiilor talentați”. Vor fi organizate concursuri de pictură, pictură pe apă, desen pe asfalt, face painting, vor fi vernisate expoziții cu articole handmade. Vor evolua elevi din școlile municipale de arte și formațiuni artistice de copii din municipiu. Vor fi organizate și concursuri muzicale, competiții sportive, tombole, dansuri populare și moderne.

În Scuarul Arcului de Triumf, între orele 11.00 și 14.00, sunt planificate expoziții de artizanat, competiția tinerilor pictori, la fel jocuri și tombole. În același interval de ore, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, copiii sunt invitați să participe la concursuri, master-class-uri în arte vizuale, competiții și jocuri sportive.

Preturile de sector, la fel, au pregătit programe dedicate copiilor. Pretura Buiucani invită picii la Moldexpo, între orele 11.00 și 15.00, la sărbătoarea copiilor, cu vedete autohtone.

La Ciocana, în scuarul Direcției educației, tineret și sport, str. A. Russo, 57, între 10.00 și 13.00, se va desfășura spectacolul literar-muzical „Hai, copilărie”, cu participarea formațiilor artistice ale Centrului de Creație „Ghiocel” și a tinerilor interpreți din sector. În Sala de festivități a Preturii Ciocana, începând cu ora 10.00, va avea loc etapa întâi a Festivalului Internațional al Talentelor Lumii „Micul Prinț", ediția a XXVI-a.

Pretura Râșcani invită copiii, de la ora 11.00, la un program de concerte, expoziții, competiții sportive cu participarea sportivilor, a formațiilor artistice de copii și interpreților din sector. Evenimentele vor fi desfășurate în Scuarul Complexului Memorial „Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire”, din str. Miron Costin.

Pretura Botanica invită copiii la Grădina Zoologică, de la ora 09.00 dimineața. De 1 iunie, accesul la Grădina Zoologică va fi gratuit pentru toți copiii. Pe stadionul din str. Hristo Botev, 2, va fi organizat un turneu la minifotbal cu participarea echipelor de copii din sector, între orele 09.00 și 16.00.

La ora 11.00, va fi inaugurat complexul sportiv multifuncțional din Parcul Valea Trandafirilor. Acesta include un teren de baschet, de fotbal și de volei, dar și un skatepark.

În Scuarul magazinului UNIC, Pretura Centru va desfășura, între orele 12.00 și 16.00, un spectacol muzical-coregrafic, jocuri distractive, concursuri, competiții sportive, turnee de șah și dame.

Operatorul Național de telefonie Moldtelecom invită, între orele 10.00 și 18.00, copiii pasionați de jocuri reale, dar și virtuale, la o petrecere a noilor tehnologii. Acțiunea se va desfășura în incinta magazinul de la Ciocana, din strada Mircea cel Bătrân, 28/4. Urmează să fie organizate curse virtuale cu mașini cu telecomandă. Pe învingători, îi așteaptă premii. La fel, copiii se vor avea ocazia să sară în bazinul cu mingi colorate și să vadă tot ce este nou în lumea gadgeturilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău