Ziua Eroilor în Republica Moldova: La cimitirul „Eroilor” a fost oficiat un parastas
-
13 Iunie 2013 16:32
În contextul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor în Republica Moldova la Cimitirul militar din Chișinău de pe bulevardul Decebal a fost oficiat un parastas în memoria soldaților căzuți în cel de-al doilea război mondial.
Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoți de la Mitropolia Basarabiei, dar și de la biserica Romano-Catolică, în acest loc fiind înmormântați soldați de diferite etnii, căzuți pe câmpul de luptă sau decedați în spitale din cauza rănilor.
Evenimentul a fost organizat de grupul de inițiativă „Renaissance” pentru salvarea cimitirului „Eroilor” din Chișinău. Potrivit grupului de inițiativă, o parte a fostului complex memorial a fost vândută la licitație în 2007, în temeiul unei decizii guvernamentale. În actele oficiale terenul este considerat loc „liber, fără construcții” și se află într-o stare deplorabilă.
Grupul de inițiativă consideră că Cimitirul Eroilor din Chișinău ar putea fi restaurat prin inițierea unui proiect cu susținere internațională din partea statelor ai căror cetățeni sunt înmormântați în acest loc.