Ziua Cooperării Europene la Chișinău va fi celebrată mâine, 25 septembrie

  • 24 Septembrie 2021 11:48
Ziua Cooperării Europene la Chișinău va fi celebrată mâine, 25 septembrie

Un eveniment public creativ și captivant, în cadrul căruia vor fi prezentate rezultatele mai multor proiecte implementate prin intermediul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, va avea loc sâmbătă, 25 septembrie, începând cu ora 10:00, în parcul „Alunelul” din mun. Chișinău. Manifestarea este organizată cu prilejul celei de-a 10-a ediții a Zilei Cooperării Europene de către Oficiul Antenă al Secretariatului Tehnic Comun al programului sus-menționat, găzduit de Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă.

Evenimentul va fi inaugurat de reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România, reprezentanții Guvernului Republicii Moldova, Secretariatului Tehnic Comun al Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, Ministerului Afacerilor Interne, beneficiari ai proiectelor etc. 

Manifestarea va include un șir de activități atractive pentru adulți și copii, jocuri și simulări, concursuri cu premii, distribuire de materiale informaționale și promoționale.  

Mai mulți beneficiari ai proiectelor de cooperare transfrontalieră, cum ar fi subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, ONG-urile, autoritățile publice vor prezenta la eveniment rezultatele atinse, produsele și echipamentele achiziționate din fondurile europene în cadrul proiectelor.

Istoriile de succes ale proiectelor implementate vor fi comunicate prin intermediul unor filmulețe difuzate pe un monitor LED, iar în cadrul unei galerii foto vor fi prezentate obiectele de infrastructură, se arată în comunicat.

Totodată, va fi organizată o cursă de ciclism pe traseul Chișinău-Căpriana-Chișinău, startul căreia va fi dat la ora 10:40. La cursă vor participa cicliști amatori atât din Republica Moldova, cât și din România.

Pentru copii și adulți va fi amenajat un colț de creație, unde aceștia vor picta logo-urile Zilei Cooperării Europene pe genți din pânză, pe care apoi le vor păstra. Toți doritorii vor avea posibilitatea să facă gratuit fotografii la standul evenimentului.

De asemenea, Ziua Cooperării Europene este marcată pe parcursul săptămânii curente și în mediul online, prin distribuire de filmulețe cu istorii de succes ale proiectelor de cooperare România-Republica Moldova, plasare de imagini grafice, comunicate, interviuri etc.    

Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, susținut de Uniunea Europeană cu un buget total de 89,1 milioane euro, numără acum aproape 200 de beneficiari din ambele țări și circa 80 proiecte în faza de implementare. Programul are drept obiectiv general sporirea dezvoltării economice și îmbunătățirea calității vieții oamenilor din zona transfrontalieră prin investiții comune în domeniul educației, dezvoltării economice și antreprenoriale, culturii, infrastructurii transfrontaliere și sănătății, asigurării ordinii publice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
-0,04
Câțiva nori
Umiditate:43 %
Vint:6,17 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator

Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Arhivă Radio Chișinău