Zilele Filmului Românesc vor ajunge la Călărași

  • 10 Octombrie 2022 16:41
Zilele Filmului Românesc vor ajunge la Călărași

La fel ca anul trecut, Zilele Filmului Românesc, ediția a VIII-a, continuă și în alte cinci orașe din Republica Moldova - Bălți, Soroca, Nisporeni, Călărași și Cahul, unde sunt prezentate câteva dintre filmele din selecția de la Chișinău. Pe 15 – 16 octombrie, filmele românești vor ajunge la Călărași. Proiecțiile vor derula la Casa de Cultură, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, evenimentul se va deschide cu un film dedicat copiilor. Astfel, publicul tânăr va putea să vadă “Străjerii Deltei” (2021), un film de aventuri realizat de Liviu Mărghidan. 

De la San Sebastian, unde a fost inclus în secțiunea competițională New Directors, vine “Marocco” (2021), al doilea lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu. Filmul, care a fost selectat anul acesta și în competiția internațională de la TIFF, urmărește destinele a două iubiri ce ajung în situații de viață și de moarte, ca urmare a neîncrederii.

Din secțiunea FOCUS Dorel Vișan, cu ocazia împlinirii a 85 de ani a marelui actor, se va proiecta “Senatorul melcilor” (1995, regia Mircea Daneliuc), un film care a făcut parte din competiția Festivalului de la Cannes. Dorel Vișan interpretează un senator aflat într-o vizită într-un sat, unde trece prin evenimente comice în timp ce profită de ospitalitatea localnicilor, ignorând în același timp problemele lor majore.

“Crai nou” (2021), debutul regizoarei Alina Grigore, are în prim-plan o tânără care se zbate să urmeze studii superioare și să scape de violența bărbaților din familia sa disfuncțională. Filmul a câștigat anul trecut premiul cel mare, Scoica de Aur, la Festivalul de la San Sebastian.

Zilele Filmului Românesc este un eveniment organizat de Asociația Cineaștilor Independenți ALTERNATIVE CINEMA din Republica Moldova și casa de producție ROVA FILM din România. Proiectul este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Uniunii Cineaștilor din România. Parteneri: Arhiva Națională de Filme din România, Consiliul Raional Călărași, Direcția Cultură și Turism Călărași și Casa de Cultură Călărași.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-0,04
Câțiva nori
Umiditate:43 %
Vint:6,17 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

19 instituții de învățământ profesional tehnic vor primi 32 de milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii

19 instituții de învățământ profesional tehnic vor primi 32 de milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii

Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator

Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Arhivă Radio Chișinău