Ziarul Național/Nicolae Negru | Dacă tancurile ruse trec frontiera cu Ucraina și reușesc să ajungă până la Nistru, nu există nicio garanție că ele se vor opri acolo (Revista presei)

  • 11 Decembrie 2021 12:47
Ziarul Național/Nicolae Negru | Dacă tancurile ruse trec frontiera cu Ucraina și reușesc să ajungă până la Nistru, nu există nicio garanție că ele se vor opri acolo (Revista presei)

Revista presei - 11 decembie 2021.

Editorialistul Nicolae Negru atenționează în Ziarul Național că o eventulă escaladare a situației în conformitate cu scenariile elaborate de Moscova nu-i privește doar pe ucraineni, ci ar pune la grea încercare stabilitatea și securitatea statului moldav. Dacă tancurile ruse trec frontiera și reușesc să ajungă până la Nistru, nu există nicio garanție că ele se vor opri acolo. Putin se jură, firește, că nu ar avea asemenea intenții, dar, în același timp, avertizează că Occidentul ar călca niște linii roșii atunci când ajută Ucraina să se apere în fața unei eventuale agresiuni rusești, el cere „garanții” în scris că NATO nu se va extinde spre est și nu o va admite pe Ucraina sub umbrela sa protectoare. Cu alte cuvinte, el vrea garanții că Ucraina va rămâne fără garanții de securitate. De altfel, condiția neutralității Repubicii Moldova, cu trupe ruse pe teritoriul ei, condiție pe care o pune mereu Moscova, reflectă aceeași abordare perversă: să i se garanteze Rusiei că NATO nu va sări să apere independența și integritatea teritorială a statelor din vecinătatea ei. Putin declară, pe de o parte, că se teme de NATO și se opune apropierii Alianței Nord-Atlantice de hotarele Rusiei, dar, pe de cealaltă parte, el consideră că Ucraina, Republica Moldova, Georgia și alte state din perimetrul fostei URSS nu au dreptul să se teamă de Rusia și să încerce să se protejeze de ea, deși, spre deosebire de NATO, care nu are pretenții teritoriale față de nimeni, Rusia are pretenții teritoriale față de fostele „republici-surori” și nutrește planuri revanșarde de refacere, într-o formă sau alta, a URSS. Nicolae Negru mai aobservă că, deși spune „Niet”, Occidentul menajează orgoliul lui Putin și se conformează liniilor roșii trase de el în Europa. NATO, deși nu spune „Nu” admiterii Ucrainei și Georgiei, lasă să se înțeleagă că ușa nu li se va deschide în viitorul apropiat, ci mai curând la calendele grecești, iar statelor Parteneriatului Estic nici măcar nu le se promite la Bruxelles (sau la Berlin și Paris), o perspectivă europeană. Parafrazându-l pe Orwell, am putea spune că toate statele sunt suverane și independente, numai că unele state sunt mai suverane și mai independente decât altele. Să fim sinceri: mărimea contează în geopolitică, iar Putin dorește un document care să confirme mărimea Rusiei, scrie Ziarul Național.

Deschide.md reține declarația unui deputat ucrainean: „Dacă trupele ruse ar intra în Ucraina, nu s-ar opri din drumul spre R. Moldova ori România”. Oleg Dunda, 41 de ani, e parlamentar din partea partidului Slujitorul Poporului, creat de președintele Zelenski înainte de alegerile din 2019. El subliniază într-un interviu pentru Libertatea că Rusia are aceleași tactici și strategie de decenii întregi. Își testează constant oponenții, vecinii, le testează atenția și răspunsul la acțiunile agresive. Intruziuni în sfera informațională a statelor vecine, în principal Ucraina, exerciții militare constante și manevre lângă graniță sunt o constantă prin care se exercită presiune psihologică dinspre Kremlin. Dacă liderii Rusiei observă că adversarul rezistă, acțiunile se încheie. Însă dacă oponentul își arată slăbiciunile și inabilitatea de a rezista, Federația Rusă face mereu pasul următor, adică agresiunea militară.

Fostul ministrul al Apărării, Viorel Cibotaru, a relansat ideea privind încheierea unui acord de apărare mutuală între Republica Moldova și România. El subliniază într-un interviu pentru „Gazeta de Chișinău” că, în prezent, Republica Moldova nu poate să facă față unei agresiuni din afară, iar România nu poate să acorde niciun sprijin militar din cauza că nu există niciun cadru juridic în acest sens.Statutul de neutralitate al Republicii Moldova nu oferă aceste garanții din cauza că este compromis prin staționarea trupelor Federației Ruse în stânga Nistrului și prin existența în același spațiu a unor formațiuni paramilitare necontrolate de autoritățile constituționale, dar comparabile după capabilitate cu Armata Națională. În cazul unor situații extraordinare, de război sau de altă natură, Republica Moldova nu poate să facă față unor asemenea situații. În consecință, apare ideea cum ar putea Republicii Moldova să asigure apărarea cetățeni săi? Cum ar putea să își apere statul? La NATO? Nu cred că noi putem adera la NATO. Situația din 2014 a demonstrat că articolul 5 al Alianței Nord-Atlantice nu se referă la statele partenere. S-a spus clar, cu subiect și predicat, cum obișnuiesc să vorbească oamenii politici, că statele membre NATO nu pot să intervină militar pentru a apăra Republica Moldova.

Apărarea este o prerogativă exclusivă a Republicii Moldova ca stat autodeclarat neutru, fără confirmarea acestui statut de o anumită entitate internațională sau de un stat”, spune fostul ministru al Apărării în Gazeta de Chișinău.

Ziarul de Gardă publică un interviu cu Angelica Caraman, președinta Comisiei Electorale Centrale. Ea spune că organul electoral își asumă deciziile luate în cazul alegerilor locale noi pentru primăria Bălți și consideră că, în cazul excluderii din cursa electorală a Marinei Tauber, candidata Partidului Șor, nu se va ajunge la condamnarea statului la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO). În interviul acordat pentru ZdG, președinta CEC atenționează însă viitorii concurenți electorali să fie foarte atenți la capitolul declarării mijloacelor financiare și promite că instituția va lua decizii corecte în raport cu toate partidele.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău