Ziarul de Gradă: Cele mai scumpe sunt televiziunile lui Țopa și Plahotniuc (Revista presei)

  • 10 Octombrie 2016 19:25
Ziarul de Gradă: Cele mai scumpe sunt televiziunile lui Țopa și Plahotniuc (Revista presei)

Revista presei din 10 octombrie 2016

3500 de euro pentru 1 minut de publicitate electorală. Cele mai scumpe sunt televiziunile lui Țopa și Plahotniuc, titrează Ziarul de Gradă. Potrivit declarațiilor privind condițiile de oferire a spațiului publicitar depuse de către radiodifuzori la Comisia Electorală Centrală, cele mai mari prețuri le au Jurnal TV, care aparține lui Victor Țopa, posturile de televiziune care fac parte din holdingul „General Media Group”, al prim-vicepreședintelui PDM Vlad Plahotniuc și cele din grupul CTC. Cei mai mulți bani va costa publicitatea TV a candidaților, posturile de televiziune stabilind tarife mari pentru acest tip de servicii, scrie anticoruptie.md, citat de Ziarul de Gardă. Astfel, un minut de publicitate la postul de televiziune Jurnal TV costă 3.500 de euro, echivalentul a circa 77.000 de lei. Publicitatea electorală de la Prime TV costă 3.000 de euro, iar la posturile Canal 3 și Publika TV – câte 2.000 de euro. Pentru a plasa publicitate la postul Canal 2, concurenții electorali vor scoate din buzunare câte 1.500 de euro pentru minut, iar publicitatea la posturile de televiziune CTC Moldova și CTC Mega costă câte 1.000 de euro per minut.

„Partidul condus de facto de Vlad Plahotniuc și dependent în intregime de finanțarea lui a obținut justiția și ordinea publică. De atunci, persoanele numite de dl Plahotniuc controlează procuratura, Centrul Național Anticorupție, Comisia Națională de Integritate, agențiile de reglementare economică, ministerul Economiei și posturi-cheie în conducerea instituțiilor economice din proprietatea statului. Sistemul acesta a instituit în R. Moldova un model de stat preluat din Rusia - statul „kompromatului”. Este un termen rusesc, prescurtarea formulei „material compromitator””, explică analistul occidental Vladimir Socor într-un interviu acordat pentru ziare.com, citat de Ziarul Național. Potrivit analistului, cei care dețin contolul asupra structurilor de drept și securitate colecționează sau fabrică materiale compromițătoare la adresa tuturor, adică a concurenților și posibililor concurenți politici, dar și a aliaților politici, cu scopul de a-i constrânge să colaboreze sau de a-i elimina prin șantaj.

Și Jurnal.md citează din interviul analistului Vladimir Socor pentru hotnews.ro. Potrivit acestuia procesul de concentrare totală a puterii în mâinile oligarhului Plahotniuc a început în 2009, după ce guvernarea comunistă a fost înlocuită cu o așa-zisă alianță proeuropeană, iar în urma împărțirii instituțiilor statului între noile partide de la cârma țării, persoanele numite de Plahotniuc au ajuns să controleze Procuratura Generală, CNA, CNI și alte agenții și ministere.Expertul afirmă  că prin deținerea controlului asupra agențiilor de drept și securitate se fabrică materiale compromițătoare despre concurenți și chiar despre aliați, care ulterior sunt publicate prin mass-media deținută de aceeași grupare, pentru a îngenunchea o persoană.

Politică Igor Dodon, surprins la un eveniment sportiv organizat de finul lui Vlad Plahotniuc, scrie Adevărul. Candidatul pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din partea PSRM, Igor Dodon, care se declară dușmanul oligarhilor și în mod special al lui Vlad Plahotniuc, a fost surprins la un eveniment organizat de Fighting&Entertainment Association (FEA) al cărui fondator este finul lui Plahotniuc, Dorin Damir.
Omega scrie că Dorin Damir ar fi intermediarul lui Plahotniuc în discuțiile cu judecătorii și procurorii în ceea ce privește indicațiile pe anumite dosare. Competiția sportivă la care ar fi fost invitat și Igor Dodon a avut loc pe 1 octombrie 2016, potrivit omg.md. Aceeași sursă scrie că socialistul a fost surprins la una din mesele VIP ale evenimentului, alături de deputatul PSRM, Bogdan Țârdea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
5,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,09 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău